Traficul rutier este întrerupt, luni seară, pe DN 17B, în localitatea Holda, judeţul Suceava, după ce pietre desprinse de pe versant au căzut pe şosea, blocând ambele sensuri. Prăbuşirile de pe versant continuă, astfel că intervenţia drumarilor se desfăşoară cu dificultate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - "Zona a fost semnalizată corespunzător, însă intervenţia este îngreunată atât de lipsa de vizibilitate, cât mai ales de prăbuşirea de pe versant în evoluţie. Recomandarea DRDP Iaşi pentru conducătorii auto este de evitare a sectorului menţionat şi de folosire a rutelor alternative", a transmis DRDP Iaşi.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, pe DN 17B, la kilometrul 44, în localitatea Holda, judeţul Suceava, o parte a muntelui aflat în imediata apropiere a drumului a căzut pe suprafaţa carosabilă, blocând ambele sensuri de mers.

Nu au rezultat victime, a precizat sursa citată.

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi a anunţat că traficul este blocat temporar pe DN 17B, Crucea - Holda, iar acolo intervin lucrători ai Districtului de drumuri naţionale Broşteni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.