Sindicaliştii din Sănătate au declanşat, miercuri, cu ocazia Zilei Mondiale a Muncii Decente, un protest sub forma grevei japoneze, cerând, printre altele, remuneraţie corectă, securitate în timpul serviciului, participare activă în luarea de decizii şi egalitate de şanse. Sindicaliştii acuză epuizarea fizică şi psihică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: ”Mai mult de 32.000 de membri SANITAS din peste 420 de instituţii publice de sănătate şi asistenţă socială din toate judeţele ţării au declanşat greva japoneză”, a transmis Sanitas, printr-un comunicat de presă. 

Potrivit sindicaliştilor, realitatea din sistem arată că:

”1. legislaţia specifică relaţiilor de muncă este aplicată incomplet şi discriminatoriu;

2. sunt situaţii în care cadrul legal este atât de incoerent formulat încât lasă loc la interpretări eronate care conduc, inevitabil, la decizii manageriale incorecte, chiar aberante; 

3. în multe instituţii din sănătate şi asistenţă socială, aşa-zisele recompense financiare pentru munca depusă în perioada stării de urgenţă se ridică la sume derizorii de 30 – 80 de lei pe lună; 

4. atât în perioada de urgenţă cât şi în cea de alertă au fost emise reglementări care, în lipsa precizării clare a surselor de finanţare, nu pot fi puse în practică

5. posturile în instituţiile publice sunt blocate, personalul este insuficient exact în secţiile unde presiunea pandemiei este cea mai mare

ŞTIRE INIŢIALĂ: Sindicaliştii Sanitas au transmis că, anual, a 7-a zi a lunii octombrie este dedicată muncii decente.

”Conceptul presupune remuneraţie corectă, securitate în timpul serviciului, oportunităţi de dezvoltare profesională, libertate de exprimare, participare activă în luarea de decizii şi – nu în ultimul rând – egalitate de şanse între bărbaţi şi femei.  Federaţia SANITAS a fost nevoită să declanşeze ”greva japoneză” pentru a trage un puternic semnal de alarmă, colectiv, asupra faptului că salariaţii din sistemele care asigură prevenţia, tratamentul şi îngrijirea populaţiei aceste ţări, cu preponderenţă în această perioadă în care noul coronavirus face ravagii, sunt epuizaţi fizic şi psihic, sunt discriminaţi şi expuşi dispreţului public printr-o excesivă mediatizare a ”răsplăţilor financiare promise sau chiar legiferate”, dar în realitate neacordate”, a transmis Federaţia Sanitas.

FOTO - Facebook/ Sanitas
FOTO - Facebook/ Sanitas

Sindicaliştii fac referire la ultimele statistici care arată că unul 25 de nou infectaţi este din rândul personalului medical sau auxiliar.

”Salariaţii din sănătate, asistenţă socială, direcţiile de sănătate publică, unităţile de asistenţă medico-socială, serviciile de ambulanţă, medicina şcolară, protestează începând de astăzi, decent, fără întreruperea activităţii, pentru a nu pune în niciun fel în pericol pacienţii, aşteptându-se ca autorităţile române să îi trateze cu aceeaşi DECENŢĂ şi, măcar în al doisprezecelea ceas, să înţeleagă că TREBUIE SĂ RESPECTE LEGEA, respectându-le toate drepturile: cele de natură salarială, cele de protecţie la locul de muncă, cele de repaus pentru recuperarea capacităţii de muncă, cele care să elimine orice discriminare între categoriile de salariaţi din acelaşi tip de unităţi şi cu acelaşi tip de activitate”, au mai transmis sindicaliştii.

FOTO - Facebook/ Sanitas
FOTO - Facebook/ Sanitas

La rândul lor, sindicaliştii din Federaţia ”Solidaritatea Sanitară”, aflaţi şi ei în grevă japoneză, au lansat Apelul lucrătorilor din sănătate pentru respectarea condiţiilor muncii decente.

”Apelul transpune sub forma unor solicitări rezoluţiile Congresului al VII-lea al Federaţiei ”Solidaritatea Sanitară”, sintetizând cele mai importate probleme cu care se confruntă lucrătorii din sănătate în acest moment, pe primul loc aflându-se cele privitoare la sănătatea şi securitatea salariaţilor”, au transmis sindicaliştii.
Potrivit acestora, întregul program de proteste este adaptat contextului creat de pandemia COVID-19, protecţia participanţilor la el şi a siguranţei pacienţilor fiind prioritare.

FOTO - Facebook/ Sanitas
FOTO - Facebook/ Sanitas

Apelul Solidaritatea sanitară a fost deja semnat de peste 1.100 de persoane din sistem.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.