Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva respinge acuzaţiile privind ”dezastrul” din pădurile administrate de către Direcţia Silvică Ilfov, calificându-le drept ”false”. Activistul de mediu Daniel Sărdan, cel vizat de reacţia Romsilva, a prezentat imagini ale pădurilor din Ilfov şi a afirmat că replantările şi întreţinerea pădurilor nu există, că au fost şterse marcajele turistice ale traseului care leagă Bucureştiul de Snagov, traseu clasic, cunoscut, folosit, şi care are deja 16 ani vechime, sub pretextul că marcajele sunt ilegale şi că, din păcate, şi in ariile naturale protejate din Ilfov se taie copaci. ”Din păcate, dacă la nivelul Romsilva România am cunoscut oameni admirabili şi mai deschişi, la nivelul conducerii Romsilva Ilfov pare că nu poate nimeni să facă o schimbare, încă, deşi era programată o reformă aici”, conchide el, invitând totodată Romsilva Ilfov ”la putiina deschidere şi să se alăture demersurilor pentru Centură Verde, să nu mai exploateze pădurea din cea mai aglomerată structură urbană Bucureşti-Ilfov ca pe o pădure de producţie, ci ca pe una de protecţie şi socială exact cum a fost ea încadrată iniţial”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În urmă cu câteva zile, activistul de mediu Daniel Sărdan a făcut publice imagini cu copaci tăiaţi, inclusiv stejari seculari, în zona Snagov. El a relatat că, intrând adânc în pădure în zona Snagov, pe lângă drumurile întregi cu arborii tăiaţi şi cu stejari seculari tăiaţi pentru lemn de foc, a mai găsit şi drumuri kilometrice pline de arbori doborâţi, iar unul dintre cei care tăiau şi cărau arborii i-a spus râzând: “Se taie tot”.

”Cam aşa arată/arăta o pădure încadrată la rol social şi de protecţie păstrată pentru Bucureşti şi împrejurimi. Cam aşa şi-au apărat primăriile şi oamenii natura înconjurătoare. Cam de asta se interzice accesul în pădure şi se şterg marcajele traseelor. Sper să reuşim cat mai curând legea protejării pădurilor din Ilfov ca în curând nu vor rămâne decât boscheţi. Probabil de asta se taie în disperare şi, sper, ca nu asta e motivul unor întârzieri. Să tăiem tot ce a mai rămas şi după aia să cheltuim milioane pentru refacerea ecosistemului, dar să nu apucăm să-l mai vedem”, a scris Sărdan.

Ulterior şi Alex Găvan, afondator al platformei civice „Împreună pentru Centura Verde”, iniţiatoare a legii privind Centura Verde Bucureşti - Ilfov, a prezentat  imagini ale pădurilor din judeţul Ilfov, putând fi văzute zone întregi defrişate sau cu copacii răriţi. 

UPDATE - Ulterior, comunicatului Romsilva, Daniel Sărdan a venit cu noi precizări, calificând drept ”neadevăruri” afirmaţiile Romsilva: 

El prezintă şi imagini cu zone de pădure defirşate, precizând că acestea sunt încadrate chiar de Romsilva ca păduri cu funcţii de protectie, predominant sociale - Arborete din Jurul localităţilor şi intravila, remarcând că ”din imagini nu par aşa”.
”În comunicat mă fac activist cu ghilimele ca să desconsidere demersurile pentru protejarea pădurii, dar eu sunt, de fapt, inginer specialist pe probleme de mediu. Asta nu că activismul civic ar fi ceva peiorativ. Doar că se doreste denigrarea activitatii civice ca sa nu poti lua atitudine ca cetatean. Smulgerea posibilitatii de a vorbi si a lua atitudine a fost facuta de comunisti foarte bine si din pacate se reflecta foarte bine si in zilele noastre.  Romsilva justifica taierile prin cererea de lemn de foc pentru Ilfov, dar chiar lemnul din imaginile surprinse a ajuns amuzant chiar in judetul Dâmbovita, judet cu mult mai multe paduri decat avem in Ilfov unde suntem deficitari cu o suprafata de doar 16% fata de Dambovita care are 28,6. (...) 4. Au justificat ca au replantat si vor replanta 777 de hectare asta înseamnă, din păcate, ca cel putin tot atata au si taiat”, remarcă Sărdan.
El susţine că o confirmare că replantările şi întreţinerea nu există sau sunt prost facute a venit ca urmare a sesizarilor căatre Corpul de control al Ministerului Mediului care a transmis: “Pentru neregulile constatate va fi sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justitie”.
El se referă şi la interdicţia accesului public în pădure, prezentând panoul care e contrar legilslatiei in vigoare care, momentan, permite destul de limitativ accesul pietonal si cu bicicleta pe drumuri forestiere si poteci.
”Aţi şters marcajele turistice ale traseului care leagă Bucureştiul de Snagov, traseu clasic, cunoscut, folosit, şi care are deja 16 ani vechime sustinând ca marcajele sunt ilegale, acum brusc, dar aţi făcut un traseu care pleacă de nicaieri si ajunge nicaieri fara niciun fel de logică, fara cunoştinţe necesare acestui sport, fără să respecte norme logice de marcaj, doar ca sa interziceti accesul in alte zone şi să bifaţi că ar exista ceva. Şi bani aruncaţi, şli ceva inutil, şi ceva prost facut şi ceva imposibil de urmărit sau descifrat doar ca să se mai interzică ceva”, afirmă activistul de mediu.
El explică faptul că nu a susţinut că acea tăiere se află în arie naturală protejată.
”Ce cred, in schimb, e ca si aceasta pădure ar trebui sa fie protejata dincolo de incadrarea silvica care, din pacate, nu se respecta. Din păcate şi in ariile naturale protejate din Ilfov se taie. Se poate vedea online pe inspectorul pădurii”, spune el, referindu-se la avize date in Situl Natura 2000 Cernica.
Demersurile acestea intr-o societatea mai evoluata nu ar trebui sa le facem doar noi, cetatenii de rand. Ar fi trebuit sa le faca chiar organul de administare al padurilor. 
”Protejarea pădurilor, implementarea Centurii Verzi de protecţie a Bucureştiului şi Ilfovului, plantarea coridoarelor verzi de legătură între corpurile rămase din Codrii Vlăsiei, explicarea rolului pădurii pentru cei care vizitează pădurea, oprirea exploatării ei exagerate sau ilegale, ar trebui să fie făcute de Romsilva. Deci invit Romsilva Ilfov la putiina deschidere şi să se alăture demersurilor pentru Centură Verde, să nu mai exploateze pădurea din cea mai aglomerată structura urbană Bucureşti-Ilfov că pe o pădure de producţie ci că pe una de protecţie şi socială exact cum a fost ea încadrată iniţial. Rog Romsilva să facă consultări publice reale nu doar pe hârtie când se elaborează noile amenajamente. Invit Romsilva la colaborare cu specialiştii şi pe zona de marcare şi amenajare a traseelor turistice corespunzătoare nu doar că să fie pe hârtie şi să le anuleze pe cele bune. Ştiu că pare lipsită de speranţa această normalitate, dar poate o să se întâmplă la un moment dat. Din păcate dacă la nivelul Romsilva România am cunoscut oameni admirabili şi mai deschişi, la nivelul conducerii Romsilva Ilfov pare că nu poate nimeni să facă o schimbare, încă deşi era programată o reformă aici. Iar intimidarile de genul dosare penale sau plângeri la poliţie (făcute chiar de Romsilva Ilfov) cum mi s-au făcut mie sau i s-au făcut, de curând, unei doamne din Corbeanca care a protestat împotriva tăierii pădurii de lângă casă şi pentru că are grijă să nu se mai fure pământul din pădure, sper că vor fi de domeniul trecutului”, conchide Sărdan.

ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Într-o postare pe o reţea de socializare, publicată sâmbătă, 2 decembrie, acesta (Daniel Sărdan - n.rf.,) lansează o serie de informaţii false, precum ”tăiere în disperare”, ”măcel”, ”distrugerea pădurilor” şi reclamă lipsa accesului publicului în pădure, postarea fiind însoţită de imagini cu arbori recoltaţi şi aflaţi în platforme primare. De asemenea, respectivul ”activist” sugerează, în mod fals, că aceste lucrări silvice s-ar face accelerat, înaintea unui proiect de lege aflat în dezbatere parlamentară. (...) Arborii prezentaţi în postarea din 2 decembrie, au fost exploataţi legal, conform amenajamentului silvic al Ocolului Silvic Snagov, iar lucrările deţin toate autorizaţiile legale”, transmit reprezentanţii Romsilva.

Conform instituţiei, ”în UP IV Barboşi, u.a. 106B, au fost exploataţi 447,12 metri cubi de lemn, având actul de punere în valoare 2200119201550/23, iar în UP IV Barboşi, u.a. 91A fiind exploataţi 561,6 metri cubi de lemn, având actul de punere în valoare 2100119202210/319”, iar aceste suprafeţe nu se află în arii naturale protejate, aşa cum, în mod falsafirmă respectivul ”activist””.

Romsilva menţionează că acest volum reprezintă circa 0,01% din volumul total de masă lemnoasă din pădurile administrate de către Direcţia Silvică Ilfov.

În total, în acest an, Direcţia Silvică Ilfov va exploata, din cele aproximativ 23 mii hectare fond forestier administrat, păduri proprietatea publică a statului şi păduri private, circa 65.000 de metri cubi de lemn, adică o medie de 2,8 metri cubi la hectar şi circa 1% din volumul total de lemn din pădurile adminstrate de către Direcţia Silvică Ilfov, la nivelul judeţului Ilfov existând o cerere din partea populaţiei de circa 60 de mii de metri cubi lemne pentru foc.

În acest an, Direcţia Silvică Ilfov va regenera 122 hectare fond forestier, prin lucrări de regenerare naturală şi lucrări de împăduriri. În perioada 2018 – 2022, Direcţia Silvică Ilfov a regenerat 655 hectare fond forestier, plantând 643.200 de puieţi forestieri. Toate suprafeţele de fond forestier în care au fost efectuate lucrări silvice au fost regenerate natural sau artificial, fiind asigurată, astfel, continuitatea pădurilor.

”În privinţa acuzaţiei, la fel de falsă, că ”s-a pierdut foarte mult din pădure”, precizăm că Direcţia Silvică Ilfov administra 23.111 hectare de pădure în 1990, suprafaţa fiind diminuată în ultimele trei decenii cu 97 de hectare pentru realizarea unor obiective de infrastructură şi de siguranţă naţională. De asemenea, acuzaţia privind o presupusă interzicere a publicului în pădurile administrate de către Direcţia Silvică Ilfov este şi aceasta la fel de falsă. Direcţia Silvică Ilfov a amenajat mai multe trasee cu o lungime totală de 62,3 kilometri în pădurile administrate, acestea fiind marcate şi deschise permanent publicului. Singurele ”marcaje” şterse sunt cele amplasate ilegal pe trasee stabilite la fel de ilegal, fără acordul Direcţiei Silvice Ilfov, de către ”activistul” care lansează în mod repetat acuzaţii false privind modul în care sunt administrate pădurile judeţului Ilfov”, mai afirmă reprezentanţii Romsilva.

 

În urma postarii în care deplangeam tăierile majore apărute acum în pădurile din Ilfov, Romsilva a publicat un comunicat în care încearcă să explice tăierile pădurilor din jurul capitalei. Las in comentariu comunicatul lor, le multumesc, şi fac cateva clarificări pentru neadevărurile de acolo.
1. Nu mă credeţi pe mine. Vedeţi doar filmul acesta. Mie nu-mi place ce vad. Pădurile din imagine sunt încadrate chiar de ei la păduri cu funcţii de protectie, predominant sociale - Arborete din Jurul localităţilor şi intravilan. Din imagini nu par asa.
2. In comunicat mă fac activist cu ghilimele ca să desconsidere demersurile pentru protejarea pădurii, dar eu sunt, de fapt, inginer specialist pe probleme de mediu. Asta nu ca activismul civic ar fi ceva peiorativ. Doar ca se doreste denigrarea activitatii civice ca sa nu poti lua atitudine ca cetatean. Smulgerea posibilitatii de a vorbi si a lua atitudine a fost facuta de comunisti foarte bine si din pacate se reflecta foarte bine si in zilele noastre.
3. Romsilva justifica taierile prin cererea de lemn de foc pentru Ilfov, dar chiar lemnul din imaginile surprinse a ajuns amuzant chiar in judetul Dâmbovita, judet cu mult mai multe paduri decat avem in Ilfov unde suntem deficitari cu o suprafata de doar 16% fata de Dambovita care are 28,6.
Dovada primelor transporturi din acea stivă catre alt judet e in comentariu.
4. Au justificat ca au replantat si vor replanta 777 de hectare asta înseamnă, din pacate, ca cel putin tot atata au si taiat.
5. O confirmare ca replantarile si intretinerea nu exista sau sunt prost facute o avem ca urmare a sesizarilor noastre catre corpul de control al Ministerului Mediului care a concluzionat ca:
“pentru neregulile constatate va fi sezizat Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie”.
Las dovada cu raspunul ministerului in comentarii.
6. Interdictia accesului public: las in comentarii fotografie cu panoul care e contrar legilslatiei in vigoare care, momentan, permite destul de limitativ accesul pietonal si cu bicicleta pe drumuri forestiere si poteci.
7. Ati sters marcajele turistice ale traseului care leaga Bucurestiul de Snagov, traseu clasic, cunoscut, folosit, si care are deja 16 ani vechime sustinand ca marcajele sunt ilegale, acum brusc, dar ati facut un traseu care pleaca de nicaieri si ajunge nicaieri fara niciun fel de logica, fara cunostinte necesare acestui sport, fara sa respecte norme logice de marcaj, doar ca sa interziceti accesul in alte zone si sa bifati ca ar exista ceva. Si bani aruncati si ceva inutil, si ceva prost facut si ceva imposibil de urmarit sau descifrat doar ca sa se mai interzica ceva.
8. Nu am sustinut ca acea taiere se afla in arie naturala protejata asa cum se spune. Ce cred, in schimb, e ca si aceasta pădure ar trebui sa fie protejata dincolo de incadrarea silvica care, din pacate, nu se respecta.
9. Din pacate si in ariile naturale protejate din Ilfov se taie. Se poate vedea online pe inspectorul padurii. Las dovada in comentarii din inspectorul padurii cu avize date in Situl Natura 2000 Cernica.
10. Pentru furt, transporturi multiple, avize “gresite” Las dovezile in comentarii cu confirmari venite de la Garda Forestiera, Minister si de la toti ceilalti implicati din comunitate în oprirea acestor situatii cu care nu suntem de acord si pentru care Romsilva Ilfov ar trebui sa faca mai multe eforturi ca sa nu se intample, nu noi cetatenii de rand.
11. Demersurile acestea intr-o societatea mai evoluata nu ar trebui sa le facem doar noi, cetatenii de rand. Ar fi trebuit sa le faca chiar organul de administare al padurilor. Protejarea padurilor, implementarea Centurii Verzi de protectie a Bucurestiului si Ilfovului, planatrea coridoarelor verzi de legatura intre corpurile ramase din Codrii Vlasiei, explicarea rolului padurii pentru cei care viziteaza padurea, oprirea exploatarii ei exagerate sau ilegale, ar trebui sa fie facute de Romsilva. Deci invit Romsilva Ilfov la putiina deschidere si să se alăture demersurilor pentru Centura Verde, sa nu mai exploateze padurea din cea mai aglomerata structura urbana Bucuresti-Ilfov ca pe o pădure de producţie ci ca pe una de protectie si socială exact cum a fost ea incadrata iniţial.
Rog Romsilva sa faca consultari publice reale nu doar pe hartie cand se elaboreaza noile amenajamente.
Invit Romsilva la colaborare cu specialistii si pe zona de marcare şi amenajare a traseelor turistice corespunzătoare nu doar ca sa fie pe hartie si sa le anuleze pe cele bune.
Stiu ca pare lipsita de speranta aceasta normalitate, dar poate o sa se intampla la un moment dat. Din păcate daca la nivelul Romsilva România am cunoscut oameni admirabili şi mai deschişi, la nivelul conducerii Romsilva Ilfov pare ca nu poate nimeni să facă o schimbare, încă deşi era programată o reformă aici.
Iar intimidarile de genul dosare penale sau plangeri la politie (facute chiar de Romsilva Ilfov) cum mi s-au facut mie sau i s-au facut, de curand, unei doamne din Corbeanca care a protestat impotriva taierii padurii de langa casa si pentru ca are grija sa nu se mai fure pamantul din padure, sper ca vor fi de domeniul trecutului.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.