Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) arată, în raportul privind situaţia infectărilor cu noul coronavirus în săptămâna 5-11 octombrie, că Bucureştiul are rata de incidenţă cumulată în ultimele 14 zile de 3,11 la mia de locuitori. Conform datelor furnizate luni de Grupul de Comunicare Strategică, luni, în Bucureşti, incidenţa cumulată era 2,66. Numărul total al cazurilor de COVID-19 a ajuns la 160.461, marţi, după ce Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că 3.109 de persoane au fost diagnosticate în ultimele 24 de ore. De asemenea, 68 de persoane au decedat. La ATI sunt internaţi 651 de pacienţi, fiind cel mai mare număr de la declanşarea pandemiei. În Bucureşti , coefientul de infectare este 2,69, mai mic decât cel anunţat de INSP, de 3,11 la sută, raportarea fiind făcută pentru o populaţie de 2.151.665 de locuitori. INSP a adăugat incidenţa cumulată raportată la populaţia după domiciliu, care este de 2,65 în Capitală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Grupul de Comunicare Strategică: 3.109 de cazuri noi de COVID-19; 68 de decese, 651 de pacienţi internaţi la ATI. În Bucureşti, coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este 2,69

"În săptămâna 5 - 11 octombrie, 35.4% din totalul cazurilor s-au înregistrat în Bucureşti, Iaşi, Bacău, Timiş şi Cluj. 27.6% din totalul deceselor au fost înregistrate in Bucureşti, Prahova, Alba, Arad şi Olt", se arată în raportul săptămânal publicat, marţi, de INSP.

În 31 de judeţe şi Municipiul Bucureşti se înregistrează o rată de incidenţă cumulată peste 100/100.000 de locuitori.

De asemenea, 1 din 29 din totalul cazurilor a fost înregistrat la personal medical.

Potrivit raportului, 81.6% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 de ani, iar 60.1% din decese au fost la bărbaţi.

Totodată, 95.4% din persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată.

Rata de incidenţă cumulată în ultimele 14 zile, raportată la populaţia rezidentă la 1.01.2020, este de 3,11 la mia de locuitori în Bucureşti.

Ulterior, INSP a adăugat incidenţa cumulată în ultimele 14 zile raportată la populaţia dupa domiciliu, aceasta fiind de 2,65 în Bucureşti.

 

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.