Alte 11 decese ale unor persoane infectate cu coronavirus au fost anunţate, vineri, de autorităţi, iar bilanţul a ajuns astfel la 411.Numărul îmbolnăvirilor de coronavirus se ridică la 8.067 după ce vineri au fost anunţate încă 360 de cazuri în ultimele 24 de ore. Cele mai multe, aproape 2000, sunt în Suceava, în timp ce Capitala se apropie de 1.000. Cinci judeţe au depăşit pragul de 300 de persoane diagnosticate cu coronavirus.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 
UPDATE - Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, vineri după-amiază, alte 11 decese ale unor persoane confirmate cu coronavirus, fiind vorba despre patru femei şi şapte bărbaţi, cu vârste cuprinse între 46 şi 94 de ani. Printre aceste persoane se află şi o bătrână din azilul din Galaţi unde au fost mai multe cazuri de infectare cu COVID-19.
 
Deces 401
 
Bărbat, 77 de ani, din judeţul Vrancea. Internat în Spitalul Municipal de Urgenţă Adjud - Boli Infecţioase în data de 14.04.2020.
Recoltat în data de 14.04.2020. 
Confirmat în data de 16.04.2020. 
Decedat în data de 15.04.2020. 
Comorbidităţi: Boală cardiovasculară, Diabet zaharat, Boală pulmonară cronică. 
 
Deces 402
 
Femeie, 84 de ani, din judeţul Vrancea. Internată în Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani-Chirurgie în data de 23.04.2020 pentru escare neglijate. Contact caz confirmat. Transferată în Spital Adjud în 11.04.2020 cu suspiciunea de Pneumonie acută interstitiala cu COVID-19.
Recoltat în data de 11.04.2020. 
Confirmat în data de 13.04.2020. 
Decedat în data de 17.04.2020. 
Comorbidităţi: Boală cardiovasculară, HTA, Boală cronică neurologică, Boală pulmonară cronică. 
 
Deces 403
 
Bărbat, 74 de ani, din judeţul Argeş. Internat în Spitalul Municipal de Urgenţă Campulung în data de 10.04.2020.
Recoltat în data de 11.04.2020. 
Confirmat în data de 13.04.2020. 
Decedat în data de 17.04.2020. 
Comorbidităţi: Hepatită cronică toxică metabolică, Etilism cronic. 
 
Deces 404
 
Femeie, 46 de ani, din judeţul Galaţi. Venită din Anglia în 13.04.2020, se internează în aceeaşi zi în Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi (ATI - intubată).
Rezultat pozitiv pe data de 13.04.2020.
Decedată pe data de 17.04.2020.
Comorbidităţi: Diabet zaharat, obezitate, HTA, boală hepatică cronică. 
 
Deces 405
 
Femeie, 80 de ani, din judeţul Galaţi. Pacientă în azilul de bătrâni- Galaţi. 
Rezultat pozitiv pe data de 08.04.2020.
Internata în Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi: 10.04.2020. 
Decedata pe data de 16.04.2020.
Comorbidităţi: Diabet zaharat, polineuropatie diabetica, BPOC, nefropatie diabetică. 
 
Deces 406
 
Bărbat, 61 de ani, din judeţul Suceava.
Internat în Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava 04.04.2020 (internare anterioara la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava în secţia de gastroenetrologie în perioada 10.03-17.03.2020). 
Rezultat pozitiv pe data de 11.04.2020.
Decedat pe data de 15.04.2020.
Comorbidităţi: ciroza hepatica decompensată
 
Deces 407
 
Femeie, 83 de ani, din judeţul Suceava.
Internata în Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava 10.04.2020. 
Contact cu fiica sa confirmată pozitiv din 03.04.2020.
Rezultat pozitiv pe data de 11.04.2020.
Decedată pe data de 15.04.2020.
Comorbidităţi: artroza invalidanta, HTA
 
Deces 408
 
Barbat, 94 de ani,  din Bucureşti. Pacient Clinică Dializă.
Rezultat pozitiv pe data de 27.03.2020.
Internat în Spitalul Colentina în 30.03.2020, transferat în ATI in 16.04.2020
Decedat pe data de 16.04.2020.
Comorbidităţi: boală cronică renala stadiul V, HTA stadiul III, boală cardică ischemică, insuficienţă cardiacă congestiva stadiul IV, nefropatie, arteriopatie obliteranta membre inferioare.
 
Deces 409
 
Bărbat, 58 de ani, din judeţul Argeş. Internat în Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti în data de 14.04.2020. Transferat în data de 16.04.2020 în ATI - Spitalul Orăşenesc Mioveni.
Confirmat in data de 16.04.2020. 
Decedat în data de 17.04.2020. 
Comorbidităţi: cardiomiopatie dilatativa, insuficienta cardiaca stadiul IV, fibrilatie atriala, hipertensiune pulmonara cronica, pneumoperitoneu, abdomen acut chirurgical.
 
Deces 410
 
Bărbat, 83 de ani, din judeţul Constanţa. 
Internat în Spitalul Judeţean Constanţa în data de 23.03.2020, transferat la Spitalul Boli Infecţioase Constanta în 11.04.2020. 
Rezultat pozitiv pe data de 11.04.2020.
Decedat pe data de 16.04.2020.
Comorbidităţi: HTA, boala cardiovasculara, ciroza hepatica, sechele TBC. 
 
Deces 411
 
Bărbat, 58 de ani, din judeţul Suceava.
Internat în ATI - Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava 14.04.2020. 
Rezultat pozitiv pe data de 15.04.2020.
Decedat pe data de 16.04.2020.
Fără antecedente personale patologice cunoscute.
UPDATE - ”Până astăzi, 17 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 8.067 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.508 au fost declarate vindecate şi externate. totodată, până acum, 400 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi, Caraş-Severin, Mureş, Giurgiu, Bihor, Argeş, Vaslui, Botoşani, Alba, Sălaj, Braşov, Mehedinţi, Teleorman şi Gorj, au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 360 de noi cazuri de îmbolnăvire”, anunţă autorităţile.
În Suceava sunt 1924 de cazuri, iar în Bucureşti sunt 942. Cinci judeţe - Arad, Botoşani, Hunedoara, Neamţ şi Timiş - au trecut de pragul de 300 de cazuri.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 258 de pacienţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 22.129 de persoane. Alte 50.702 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 85.805 de teste.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 428 de dosare penale, pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Poliţiştii şi jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 6.777 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 14.085.225 de lei.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, potrivit informaţiilor obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, 727 cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 422 în Italia, 196 în Spania, 26 în Franţa, 13 în Germania, 55 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia  şi câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg şi Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 58 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 13 în Italia, 15 în Franţa, 18 în Marea Britanie, 7 în Spania, 3 în Germania, unul în Belgia şi unul în Suedia, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 11 au fost declaraţi vindecaţi: 7 în Franţa, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Numărul deceselor provocate de coronavirus a ajuns la 400.
Deces 393
 
Bărbat, 72 ani din judeţul Botoşani. Internat în 23.03.2020 în Spitalul Judeţean de Urgenţă
Botoşani-Secţia Neurologie pentru Accident vascular hemoragic.
Recoltat pentru COVID-19 în data de 06.04.2020.
Rezultat pozitiv în data de 08.04.2020.
Decedat în data de 15.04.2020. 
Comorbidităţi: Boală cardiovasculară, Diabet zaharat tip 2. 
 
Deces 394
 
Bărbat, 54 ani din judeţul Arad. Internat în 13.04.2020 în Spitalul Clinic Judeţean Arad.
Recoltat pentru COVID-19 în data de 13.04.2020
Rezultat pozitiv în data de 13.04.2020.
Decedat în data de 16.04.2020. 
Comorbidităţi: Splenectomie, neoplasm sub chimioterapie. 
 
Deces 395
 
Bărbat, 82 ani din judeţul Arad. Internat în 08.04.2020 în Spitalul Clinic Judeţean Arad.
Recoltat pentru COVID-19 în data de 08.04.2020
Rezultat pozitiv în data de 08.04.2020.
Decedat în data de 16.04.2020. 
Comorbidităţi: HTA, Infarct miocardic în antecedente. 
 
Deces 396
 
Bărbat, 64 ani din judeţul Mehedinţi. Internat în data de 09.04.2020 în Spitalul Clinic Judeţean Drobeta Turnu Severin.
Recoltat pentru COVID-19 în data de 08.04.2020, contact caz confirmat. 
Rezultat pozitiv în data de 09.04.2020.
Decedat în data de 16.04.2020. 
Comorbidităţi: necunoscute până în prezent (neinscris la medic de familie).
 
Deces 397
 
Femeie, 64 ani din judeţul Cluj. Bolnava avea domiciliul în judeţul Sălaj, dar era internată în Institutul Oncologic Cluj-Napoca din 02.04.2020 pentru tratament oncologic. A fost atribuită judeţului Cluj pentru că în Institutul Oncologic Cluj-Napoca este un focar de COVID-19 la bolnavi şi personalul medico-sanitar.
Recoltat pentru COVID-19 în data de 11.04.2020
Rezultat pozitiv în data de 11.04.2020.
Decedat în data de 16.04.2020.
Comorbidităţi: Neoplasm rectal, Ocluzie intestinală, Diabet zaharat, tromboză mezenterica, ICC, Infecţie cu Clostridium difficile. 
 
Deces 398
 
Bărbat, 41 ani din judeţul Ialomiţa. S-a intors în ţară din Marea Britanie pe data de 27.03.2020. Era simptomatic şi a fost dus direct din aeroport la INBI Matei Balş unde a fost internat. Starea s-a agravat şi din data de 30.03.2020 a fost transferat în ATI, intubat şi ventilat mecanic.
Recoltat pentru COVID-19 în data de 27.03.2020
Rezultat pozitiv în data de 28.03.2020.
Decedat în data de 16.04.2020.
Comorbidităţi: fără antecedente patologice cunoscute. 
 
Deces 399
 
Femeie, 65 ani din judeţul Neamţ. Internată în data de 11.04.2020 în Spitalul Municipal de Urgenţă Târgu-Neamţ, apoi transferată în Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ - ATI cu diagnosticul de Pneumonie interstiţială, Insuficienta Respiratorie Acută.
Recoltat pentru COVID-19 în data de 11.03.2020
Rezultat pozitiv în data de 14.03.2020.
Decedat în data de 14.04.2020.
Comorbidităţi: Diabet zaharat, HTA, Obezitate
 
Deces 400
 
Femeie, 62 ani din judeţul Galaţi (om al străzii). Se prezintă în UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă Galaţi în data de 06.04.2020 cu simptome respiratorii şi se recoltează probe pentru COVID-19. Se izolează în izolator apoi este internată în Spitalul Judeţean de Urgenţă-Boli Infecţioase.
 Rezultat pozitiv pe data de 06.04.2020.
Decedata pe data de 11.04.2020.
Comorbidităţi: Boală autoimună, HTA, obezitate.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.