Meteorologii anunţă că, până vineri dimineaţă, vântul va avea intensificări în sudul, estul, nord-vestul şi centrul ţării, pentru judeţul Caraş-Severin fiind emis Cod galben, întrucât acolo vântul va atinge, la rafală, viteze de 60-80 de kilometri pe oră. Totodată, vineri şi sâmbătă vremea va deveni deosebit de rece şi va ploua, în special în jumătatea de sud a ţării. La munte, la altitudini mai mari de 1.500 de metri, vor fi precipitaţii mixte. În Capitală, vremea va fi răcoroasă, apoi chiar rece pentru această dată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de miercuri, de la ora 12.00, până vineri, la ora 10.00.

"În intervalul menţionat, vântul va avea intensificări în sudul, estul, nord-vestul şi centrul ţării, cu viteze în general de 45...55 km/h, iar local în Banat şi sudul Transilvaniei, peste 55…60 km/h", arată ANM.

Vineri şi sâmbătă, vremea va deveni deosebit de rece, aria precipitaţiilor se va extinde şi va cuprinde îndeosebi jumătatea de sud a ţării, iar la munte, în general la altitudini de peste 1.500 metri, vor fi precipitaţii mixte.

Totodată, de miercuri de la ora 12.00 şi până vineri, la ora 10.00, va fi Cod galben privind intensificări susţinute ale vântului, în Caraş-Severin.

"În intervalul menţionat, local în judeţul Caraş-Severin, vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze la rafală în general de 60...80 km/h, iar în sudul judeţului, peste 90...100 km/h", anunţă meteorologii.

În Bucureşti, până joi dimineaţă, vremea va fi răcoroasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiază şi noaptea. Vântul va sufla în general moderat, trecător cu rafale în jurul a 40 km/h. Temperatura maximă va fi de 17...18 grade, iar cea minimă de 7...9 grade.

De joi până vineri dimineaţă, valorile termice vor marca o scădere faţă de intervalul anterior, vremea devenind rece pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros, dar condiţiile de ploaie slabă, trecătoare, vor fi reduse. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare începând din a doua parte a zilei, cu viteze la rafală de 45...50 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar cea minimă va fi de 6...8 grade.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.