Grupul de Comunicare Strategică anunţă joi că s-au confirmat 953 de noi cazuri de coronavirus şi 75 de persoane au decedat în ultimele 24 de ore. La ATI sunt internate 829 de persoane. în ultimele 24 de ore au fost făcute 22.532 de teste RT-PCR (12.908 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.624 la cerere) şi 10.690 de teste rapide antigenice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Până astăzi, 13 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.069.770 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.020.194 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 953 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, transmit autorităţile.

În Bucureşti sunt 95 de cazuri noi, în Prahova - 68, iar în Cluj - 65, în celelalte judeţe bilanţul fiind sub 50.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este în scădere în toată ţara.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 256 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 

Până astăzi, 29.308 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 12.05.2021 (10:00) – 13.05.2021 (10:00) au fost raportate 75 de decese (47 bărbaţi şi 28 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 25 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 21 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

73 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru 2 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 5.475. Dintre acestea, 829 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 7.587.984 de  teste RT-PCR şi 1.004.165 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 22.532 de teste RT-PCR (12.908 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.624 la cerere) şi 10.690 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 16.007 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.955 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 41.631 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 139 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.054 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 810 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 12 mai, 3.595 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 763.990 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.530 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.542 în Italia, 16.778 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franţa, 3.124 în Germania,  93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  141 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 52 în Elveţia, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Croaţia, Finlanda şi Polonia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 190 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran şi unul în Polonia, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.