Grupul de Comunicare Strategică anunţă sâmbătă 408 noi cazuri de infectare cu coronavirus, un nou record al perioadei. În ultimele 24 de ore, cinci persoane au decedat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Până astăzi, 14 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.086.900 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.049.742 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 408 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, anunţă autorităţile.

În Bucureşti sunt 85 de cazuri noi, iar în Constanţa sunt 30, în Cluj - 26, Suceava - 22. Judeţele Argeş, Bacău, Bistriţa - Năsăud, Buzău, Călăraşi, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Timiş au între 10 şi 20 de cazuri.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este 0,14 la nivel naţional. Cea mai mare valoare a acestui indicator este în Ilfov - 0,34. Pe locul al doilea situează Capitala, cu o valoare de 0,29. Covasna este singurul judeţ în care acest coeficient are valoarea 0.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 76 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 

Până astăzi, 34.342 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 13.08.2021 (10:00) – 14.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 5 decese (2 bărbaţi şi 3 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitale din judeţele Botoşani, Caraş-Severin, Iaşi, Suceava şi Municipiul Bucureşti

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani şi 3 la categoria de vârstă 60-69 ani şi un deces la categoria 70-79 de ani.

Toate decesele înregistrate în intervalul de referinţă sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referinţă.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 708 Dintre acestea,108 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 8.872.442 de teste RT-PCR şi 2.058.455 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 15.208 de teste RT-PCR (4.288 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 10.920 la cerere) şi 22.234 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 2.260 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 940 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 65.526 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 62 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 423 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.526 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 13 august, 405 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 146.100 de lei.
Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.573 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.778 în Spania, 198 în Marea Britanie, 129 în Franţa, 3.124 în Germania,  95 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  143 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveţia, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 21 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 9 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia, 2 în Croaţia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Finlanda şi Polonia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 193 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran şi unul în Polonia, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.