Premierul Florin Cîţu a afirmat, joi seară, întrebat fiind dacă nu se renunţă prea repede la portul măştii în aer liber, că i s-a spus de forte multe ori că este prea optimist. Premierul afirmă că numărul de cazuri în valul trei al pandemiei a scăzut mai repede decât se aşteptau autorităţile, iar campania de vaccinare a mers mai bine.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Florin Cîţu a fost întrebat, joi seară, la Digi 24, dacă nu se renunţă prea repede la portul măştii în staţiile deschise şi a afirmat: ” A câta oară mi se spune că sunt prea optimist... Anul trecut mi se spunea că sunt prea optimist când am spus că vom lua măsurile cele mai bune ca să evităm o criză economică, am avut cea mai mare creştere economică, am avut încasări anul acesta, am câştigat încrederea investitorilor străini. Când am început şi am avansat această dată de 1 iunie mi s-a spus că sunt prea optimist şi nu se va întâmpla. Am avut mai multe scenarii şi în discuţia pe care am avut-o şi cu domnul preşedinte, am zis să luăm în calcul să  creştem puţin indicatorii la care ne uităm şi dacă avem rezultate mai bune la unii dintre aceşti indicatori, vom lua măsurile mai devreme. Şi astăzi, după discuţia pe care am avut-o...A fost un cumul de factori, a mers mai bine valul trei decât ne aşteptam”.

Premierul a afirmat că numărul de cazuri a scăzut mai repede decât se aşteptau autorităţile, iar campania de vaccinare a mers mai bine. 

”Rata de pozitivare a scăzut mai rapid decât ne aşteptam, în corelaţie cu rata de vaccinare mai bună. Avem deja 100.000 de persoane care se vaccinează zilnic şi în acest context am spus că este omentul să luăm această decizie. Dar, repet, este a nu ştiu câta oară în care lumea spune că sunt prea optimist. Trebuie să vedem că această economie, administrată liberal de un an jumătate, a performat mai bine decât se aştepta oricine, într-o perioadă de criză. În această cammpanie şi ceea ce începem din acest moment este să ne gândim, pentru că din punctul meu de vedere pandemia va trece, va mai fi valul trei -patru-cinci, dar mai mici poate, dar trebuie să ne gândim la economia după pandemie şi acesta este primul pas al economiei după pandemie”, a mai precizat Cîţu.

Cîţu a precizat, însă, că starea de alertă rămâne. 

”Deocamdată, abia am adoptat-o, nu văd în acest moment o ridicare a stării de alertă. Pandemia nu a dispărut”, a mai declarat premierul. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.