Primii doi pacienţi răniţi în urma exploziilor de la o staţie GPL din Crevedia au fost transferaţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o unitate medicală din Bruxelles, fiind vorba despre doi pompieri. Aceştia sunt internaţi la ATI, în stare stabilă. Alte două persoane au fost duse cu o aeronavă a Ministerului Apărării la Milano, în Italia, urmând să fie îngrijiţi de specialiştii grupului San Donato-San Rafaele din Milano, după discuţii avute de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, cu preşedintele grupului.
De asemenea, pacienţii transferaţi la Bruxelles sunt la terapie intensivă, în stare stabilă.
Cea de-a doua aeronavă C-27J Spartan a decolat la ora 8.00 cu destinaţia Milano, Italia, pentru transportul a încă doi pacienţi care au suferit arsuri.
Misiunile s-au efectuat ca urmare a aprobării ministrului apărării naţionale, Angel Tîlvăr, la solicitarea secretarului de stat şi şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.
Echipele medicale pentru monitorizarea pacienţilor pe timpul transportului sunt formate din specialişti ai UPU-SMURD Bucureşti şi ai Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca din Capitală.
Astfel, aceştia ar urma să fie îngrijiţi de specialiştii grupului San Donato-San Rafaele din Milano. Astfel, discuţia avută de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, cu preşedintele grupului San Donato, Kamel Ghribi, a dus la acceptarea imediată a îngrijirii acestor pacienţi critici. Grupul San Donato a tratat gratuit in Italia şi România, prin efortul profesorilor Tammam Youseff şi Alessandro Frigiola, peste 2.500 de copii români cu afecţiuni cardiovasculare.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...