Mohammad Abualnadi a semnat un contract cu Corvinul. Fotbalistul participă la Cupa Mondială cu naţionala Iordaniei

Mohammad Abualnadi a semnat un contract cu Corvinul. Fotbalistul participă la Cupa Mondială cu naţionala Iordaniei

Clubul Corvinul Hunedoara a anunţat, miercuri, semnarea unui contract valabil pe două sezoane cu fundaşul central iordanian Mohammad Abualnadi, component al lotului ţării sale pentru Cupa Mondială.

În vârstă de 25 de ani, Mohammad Abualnadi este titular de drept în naţionala ţării sale, cu care participă, în această vară, la Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. El are 15 selecţii pentru naţionala mare, jucând chiar şi zilele trecute, în amicalele susţinute de reprezentativa ţării sale împotriva Elveţiei şi Columbiei.

Naţionala Iordaniei se află în Grupa J a Mondialului care va începe peste o zi, alături de Austria, Algeria şi Argentina, astfel că până să ajungă la Hunedoara îl vom putea vedea duelându-se cu campioana mondială condusă din teren de Lionel Messi.

La nivel de club, în sezonul precedent, el a evoluat în prima ligă din Malaezia, pentru Selangor FC, la care a bifat 38 de prezenţe în toate competiţiile, iar în urmă cu doar câteva săptămâni a disputat finala Cupei Malaeziei.

Noul fundaş central al Corvinului are şi cetăţenie americană, evoluând, la nivel de seniori, pentru Swope Park Rangers, Sporting Kansas City, înainte de o scurtă experienţă şi în a doua ligă din Irak, la Al-Qasim.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră