Un cutremur cu magnitudinea 5,3 s-a produs, marţi seară, în judeţul Arad, fiind resimţit în mai multe oraşe din ţară, anunţă Institutul pentru Fizica Pământului. IGSU a precizat că au fost primite şase apeluri la 112 (4 în judeţul Arad şi câte unul în Sălaj şi Maramureş) privind desprinderea unor elemente de construcţie. Până la 22.30, ISU Arad a primit 18 apeluri privind desprinderea unor coşuri de fum sau elemente de faţadă şi avarierea a două autoturisme.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - Potrivit ISU Arad, până la ora 22.30 s-au primit 18 apeluri prin SNUAU 112 privind desprinderea unor elemente de construcţie (coş de fum, bucăţi de faţadă) şi avarierea a două autoturisme. 

FOTO: ISU Arad
FOTO: ISU Arad
”Pompierii militari ai Detaşamentului Arad intervin în aceste momente cu o autospecială de intervenţie şi salvare la înălţimi şi o autospecială de intervenţie cu modul pentru descarcerare pentru înlăturarea efectelor negative produse de seism (degajarea elementelor de construcţie de pe clădiri), în municipiul Arad, pe străzile: Horia, Episcopei, Mărăşeşti, Lucian Blaga, Calea 6 Vânători, Vasile Alecsandri, Caragiale, Bulevardul Decebal şi Bulevardul Revoluţiei”, a arătat sursa citată.
 
 
De asemenea, Servicile Voluntarele pentru Situaţii de Urgenţă din localităţile Păuliş şi Ghioroc intervin pentru îndepărtarea efectelor negative în urma seismului.

UPDATE - ”Până la acest moment, au fost primite 6 apeluri la 112 (4 în judeţul Arad, 1 în judetul Sălaj şi 1 în judeţul Maramureş) care semnalau desprinderea unor elemente de construcţie de pe imobile ori deplasarea mobilierului în locuinţă. În alte judeţe unde seismul a fost resimţit, respectiv Timiş, Bihor, Hunedoara şi Caraş-Severin, nu s-au primit sesizări din partea cetăţenilor”, a transmis IGSU.

UPDATE - INFP a revizuit informaţiile despre cutremurul de marţi seara, precizând că acesta s-a produs în Crişana, judeţul Arad, şi a fost unul semnificativ, cu magnitudinea ML 5.3, la adâncimea de 6.4 km.

Intensitatea seismului a fost VII.

Cutremurul s-a produs la 24 km E de Arad, 50 km NE de Timisoara, 74 km SE de Bekescsaba, 93 km N de Resita.

UPDATE - ISU Arad a anunţat că sunt două solicitări pentru degajarea unor elemente de construcţie de pe clădiri - strada Mărăşeşti şi Lucian Blaga. 

”Până la această oră nu sunt raportate probleme deosebite”, a precizat sursa citată.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit INFP, cutremurul a avut loc la ora 20:26:52 (ora locală a României), în Banat, judeţul Arad.

Seismul a fost unul semnificativ, cu magnitudinea ml 5.2, la adâncimea de 15 km.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 11 km SE de Arad, 42 km N de Timisoara, 68 km S de Bekescsaba, 96 km N de Resita, 99 km E de Szeged.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.