Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit joi, de la ora 15.30, şi a aprobat solicitarea ca 15 unităţi de învăţământ din Capitală să fie trecute în scenariul roşu, iar trei din roşu să treacă în scenariul galben, au declarat surse ale instituţiei pentru News.ro. De asemenea, a fost aprobată şi încetarea aplicării deciziilor CMBSU prin care a fost interzisă activitatea în baruri, cluburi, discoteci, şi cea a operatorilor licenţiaţi în jocuri de noroc, inclusiv cazinouri, precum şi purtarea măştii în proximitatea şcolilor, pe o rază de 50 de metri. Contextul este dat de decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) privind prelungirea stării de alertă, care include alte prevederi aplicabile la nivel naţional, au adăugat sursele menţionate. Comitetul Municipal a aprobat şi cererea Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restauranteloe din România (HORA) de a participa la şedinţele CMBSU.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE CMBSU a aprobat joi toate punctele înscrise pe ordinea de zi, au precizat sursele amintite.

ŞTIREA INIŢIALĂ Astfel, Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă va analiza situaţiile expune în adresa Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti înregistrată la Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti şi anume trecerea a 15 unităţi de învăţământ în scenariul roşu şi a 3 în cel galben, au adăugat sursele citate.

Există un punct pe ordinea de zi a întrunirii prin care aplicabilitatea hotărârilor CMBSU din perioada 6 şi 8 octombrie să înceteze, în contextul în care Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a luat alte decizii în hotărârea prin care a fost prelungită starea de alertă în România, începând cu ziua de joi, 15 octombrie, pentru o perioadă de 30 de zile, au mai precizat sursele menţionate.

Astfel, este vorba despre încetarea aplicabilităţii hotărârii Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă care prevede că activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi în baruri, cluburi şi discoteci, nu este permisă în Bucureşti. O altă decizie a CMBSU arată că „activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc inclusiv cazinouri, cu exceptia pariurilor şi loteriilor unde se eliberează bilet, cu respectarea regulilor de distanţare şi a măsurilor de siguranţă sanitară, nu este permisă în municipiul Bucureşti”. 

De asemenea, CMBSU mai stabilise că „în intervalul orar 07:45- 21:15, de luni până vineri, în toate spaţiile publice deschise aflate pe o rază de 50 metri, calculată de la porţile de acces în unităţile de învăţământ, purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani”.

CNSU a luat o hotărâre, ulterior aprobată miercuri de către Guvern şi care cuprinde măsurile graduale pentru limitarea răspândirii pandemiei. Masca de protecţie devine obligatorie pe plan naţional în toate spaţiile aglomerate şi la 50 de metri de unităţile de învăţământ, dacă incidenţa este cuprinsă între 1 şi 3, iar dacă se trece de 3 masca devine obligatorie în toate spaţiile deschise. Evenimentele privatde sunt interzise pe plan naţional, iar restaurantele, cafenelele, cinematografele, instituţiile de spectacole sau concerte vor funcţiona la capacitate redusă.

„Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfăşoară fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00-23.00, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori”, potrivit deciziei CNSU.

De asemenea, este permisă activitatea jocurilor de noroc fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului.

„Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori”, a decis CNSU.

O măsură similară este aplicată şi în desfăşurarea activităţii cinematografelor sau sălilor de spectacole ori concerte.

„Organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţe/localităţi este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori”, mai arată documentul CNSU.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a introdus reglementări şi privind purtarea măştii de protecţie.

„Se consideră necesară instituirea obligaţiei de purtare a măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), falezele, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale şi în proximitatea instituţiilor de învăţământ până la o distanţă de 50 m de intrarea în perimetrul şcolii”, mai prevede documentul CNSU. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.