Blocul Naţional Sindical anunţă, luni, că, în şedinţa Consiliului Naţional Tripartit de luni, Guvernul s-a angajat să adopte, prin OUG, o modificare a Legii dialogului social care doar ce a fost promulgată. Modificarea, necesară pentru a viza litigiile de muncă. De asemenea, sindicaliştii au precizat că Ministerul de Finanţe a făcut o propunere referitoare la scutirea de la plata contribuţiilor sociale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: ”Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a prezidat, astăzi, la Palatul Victoria,  reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social. Participanţii au analizat propunerile vizând definirea sectoarelor de negociere colectivă şi acordarea unor oportunităţi fiscale privind salarizarea”, a transmis Executivul, într-un comunicat de presă. 

Sursa citată a precizat că reprezentanţii Guvernului şi cei ai partenerilor sociali au convenit să continue dezbaterile la nivel tehnic, pe baza propunerilor formulate. 

”În acest sens, următoarea întâlnire va avea loc mâine, la Ministerul Muncii, pentru definirea sectoarelor de negociere colectivă, în timp ce la nivelul Ministerului de Finanţe vor avea loc, în perioada următoare, discuţii privind măsuri fiscale în domeniul salarizării”, a mai transmis Executivul. 

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Blocul Naţional Sindical informează că a luat parte la şedinţa Consiliului Naţional Tripartit care a avut loc astăzi, în prezenţa premierului României, Nicolae Ciucă, şi a miniştrilor de Finanţe, Adrian Câciu şi de Muncă, Marius Budăi. În cadrul întâlnirii, Guvernul României s-a angajat să adopte o Ordonanţă de Urgenţă pentru completarea noii Legi a dialogului social (promulgată astăzi de preşedintele Klaus Iohannis) cu normele care vizează litigiile de muncă”, a transmis, luni, BNS, într-un comunicat de presă.  

Sursa citată a precizat că Ministerul Finanţelor a propus ca toate salariile brute cuprinse între 3.001 lei şi 5.000 lei, care vor beneficia de la data de 1 ianuarie de o creştere minimă voluntarăde 450 de lei, să beneficieze de aceeaşi facilitate fiscală ca salariul minim.  

”Concret, suma de 200 de lei din cei 450 de lei să fie scutită de contribuţii sociale”, au mai precizat sindicaliştii.  

Potrivit acestora, în cadrul întâlnirii s-a decis şi înfiinţarea unui grup de lucru, la începutul anului viitor, la Ministerul Finanţelor Publice, din care să facă parte sindicate, patronate şi reprezentanţi ai Guvernului pe următoarele teme: progresivitatea impozitării, finanţarea sistemului de securitate socială şi tratament fiscal nediscriminator pentru toate relaţiile de muncă.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.