Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, explică, într-un mesaj postat vineri seară pe Facebook, decizia de a transforma Spitalul de Ortopedie şi Traumatologie Foişor în spital COVID, argumentând că există în unităţile de primiri urgenţe pacienţi cu infecţia SARS-CoV-2 în stare gravă, care aşteaptă un loc, în condiţiile în care în care unităţile COVID din Capitală sunt pline. El afirmă că întârzierea în punerea în aplicare a ordinului de transformare a Spitalului Foişor în unitate COVID a fost cauzată de faptul că echipa DSU "a trebuit să ducă muncă de lămurire".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Nu erau locuri în Bucureşti, oriunde a sunat Centrul de Comandă a fost răspunsul clar, nu sunt locuri, nici la Terapie Intensivă, nici în alte secţii, nici în zonele limitrofe Bucureştiului", a afirmat medicul.
 
El a arătat că, vineri dimineaţă, a primit un telefon de la managerul Spitalului "Sfântul Pantelimon", care a cerut ajutor, spunând că 18 pacienţi sunt în stare gravă în unitatea de primiri urgenţe a spitalului, iar în acest context, dincolo de transferurile care au fost făcute la spitale din provincie, autorităţile au fost nevoite să găsească alte soluţii. 
 
"La acest moment avem cel puţin două spitale de urgenţă din Bucureşti transformate total pentru COVID: Sfântu Ioan şi Spitalul Judeţean Ilfov. Astfel, transformarea încă unui spital de urgenţă în spital COVID putea să impacteze foarte serios cazurile de urgenţă non-COVID care vin la aceste spitale, cum e Floreasca, Universitar, Elias ş.a.m.d. Mai mult, aceste spitale deja au secţii în interiorul lor care preiau pacienţi COVID. Aşa că ne-am îndreptat către un spital care nu primeşte urgenţe decât mai puţin şi care are operaţii programate şi care poate fi transformat şi care să aibă o secţie de terapie intensivă cu un număr mai mare de paturi”, a explicat şeful DSU.
 
Arafat a arătat că Spitalul Foişor are 21 de paturi ATI şi 200 de paturi cu oxigen, dintre care 90 ar putea fi folosite pentru patologia COVID-19.
 
Raed Arafat a explicat că ministrul Sănătăţii a avizat ordinul semnat în acest sens, iar primarul general al Capitalei sprijină demersul de transformare a unităţii sanitare în spital pentru patologia COVID. Acesta a menţionat că întârzierea în punerea în aplicare a ordinului de transformare a Spitalului Foişor în unitate COVID a fost cauzată de faptul că echipa DSU "a trebuit să ducă muncă de lămurire". 
 
Potrivit lui Arafat, în Spitalul Foişor erau, vineri după-amiază, 105 pacienţi. 13 dintre aceştia au fost transferaţi cu ambulanţele, la Spitalul Elias – un pacient, Spitalul Clinic de Urgenţă - patru bolnavi, Spitalul Universitar Bucureşti - cinci pacienţi, câte unul la Spitalul "Bagdasar Arseni", la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău şi unul cu ambulanţa la Galaţi, la domiciliu. 
 
"Din cei 92 rămaşi, 25 erau programaţi pentru intervenţii, dar care nu au suferit intervenţii, iar 67 care era deja operaţi şi care medicii lor curanţi au considerat că pot fi transferaţi la domiciliu, au fost pentru o parte anunţate familiile şi pentru o parte externarea se făcea cu ambulanţa”, a explicat Arafat. 
 
El a explicat şi de ce s-a făcut transferul pacienţilor "în cursul nopţii": "pentru că orice întârziere pentru noi înseamnă că avem pacienţi care pot să ajungă la UPU şi să nu găsească nici măcar un loc de oxigen acolo”, el arătând că există riscul ca bolnavii de COVID-19 să rămână în ambulanţe, din cauza lipsei locurilor în spitale.
 
Arafat a menţionat că alte motive pentru care s-a făcut evacuarea seara constau în faptul că s-a "întârziat în discuţii şi în lămuriri la spitalul respectiv", iar dacă evacuarea ar fi aşteptat până sâmbătă dimineaţă, acest lucru ar fi întârziat funcţionarea unităţii medicale ca spital COVID. 
 
"Ne pare rău, ştiu că este un disconfort, dar una este a genera disconfort şi alta este a nu acţiona şi după care să regretăm că nu am făcut mai repede şi să avem pacienţi care nu putem să-i transferăm nicăieri şi care nu putem să-i preluăm nicăieri în unităţile de primiri urgenţe pentru că ele s-au umplut”, a justificat Arafat.
 
Medicul a spus că numărul de cazuri de COVID-19 s-a stabilizat, însă cel al cazurilor grave care ajung la spital este în creştere.
 
"Îmi pare foarte rău pentru disconfortul care s-a generat, însă între a interpreta că noi ne batem joc de pacienţi şi a spune că încercăm să salvăm viaţa unor pacienţi, eu cred că mai degrabă este a doua parte”, a explicat el.
 
El a comentat şi o imagine apărută în spaţiul public în care o pacientă era introdusă în portbagaj după ce a fost externată din Spitalul Foişor, el explicând că familia a dorit acest lucru, în condiţiile în care pregătiseră maşina cu o platformă în care să aşeze bolnava. Arafat a menţionat că pacienta ar fi putut fi dusă acasă cu ambulanţa.

Pacienţii internaţi la Spitalul de Ortopedie Foişor din Bucureşti sunt transferaţi, vineri seară, la alte unităţi medicale sau externaţi, întrucât acest spital va primi, de sâmbătă dimineaţă, pacienţi cu infecţie COVID-19. "Spitalul Foişor are o secţie de Terapie Intensivă de 21 de paturi şi are 200 de paturi pe oxigen. Avea sub jumătatea secţiei de Terapie intensivă ocupată", a arătat Raed Arafat. "Îmi pare rău pentru toată această situaţie, o facem pentru a veni în sprijinul altor pacienţi care sunt intubaţi sau care au realmente viaţa pusă în pericol”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu. Patru pacienţi de la Spitalul de Ortopedie Foişor, care va fi transformat în spital COVID, vor fi transferaţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca, a declarat pentru News.ro medicul Bogdan Opriţa, care a precizat că 10 pacienţi de la Spitalul Foişor vor fi trimişi la unităţi sanitare din Capitală.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.