Şapte deţinuţi sunt izolaţi şi monitorizaţi medical într-o secţie special amenajată la spitalul-penitenciar Jilava pentru gestionarea unor potenţiale cazuri de infecţie cu coronavirus. Pentru cinci dintre ei, testele sunt negative, iar pentru ceilalţi doi erau aşteptate rezultatele. Ulterior, ANP a transmis că şi pentru cei doi testele au ieşit negative. Totodată, ANP a luat mai multe măsuri de prevenire a apariţiei unor cazuri de infectare, între care limitarea activităţilor cu deţinuţii în afara penitenciarelor şi a acordării permisiunilor de ieşire din penitenciar, astfel încât să se evite contactul cu persoanele din exterior.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - "Precizăm că rezultatele testelor efectuate pentru cei doi deţinuţi aflaţi sub monitorizare medicală/izolare în cadrul Penitenciarului-Spital Bucureşti Jilava sunt negative. Aceştia nu sunt infectaţi cu virusul COVID-19. Din considerente preventive, se va menţine măsura de monitorizare medicală", a transmis, ulterior, ANP.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Administraţia Naţională a Penitenciarelor arată, într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, că din 24 februarie a elaborat şi a transmis în unităţile subordonate un Plan de măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirii şi răspândirii infecţiei cu COVID-19 în rândul personalului şi al persoanelor private de libertate.

"Planul vizează 3 paliere de intervenţie, atât din perspectivă epidemiologică, cât şi raportat la gradul de siguranţă asociat sistemului penitenciar, respectiv: măsuri de prevenţie generală, măsuri de intervenţie specifice deţinuţilor extrădaţi din zone cu risc epidemiologic crescut pentru COVID-19 şi măsuri de intervenţie în situaţii de criză. Au fost asigurate, de asemenea, fondurile necesare în vederea dotării personalului şi a altor persoane care intră în contact cu deţinuţii, cu materiale de protecţie (măşti, dezinfectanţi, mănuşi, halate, costume de protecţie, termometre, scanner temperatură etc.). Măsurile prevăzute sunt revizuite constant, prin raportare la evoluţia situaţiei la nivel naţional", arată ANP.

Totodată, la Penitenciarului-Spital Bucureşti-Jilava, a fost înfiinţată o secţie de izolare, amplasată într-un corp de clădire separat de celelalte secţii medicale, pentru "aplicarea unei conduite preventive în eventualitatea incidenţei unor cazuri de suspiciune sau risc epidemiologic".

"În prezent, în cadrul acestei secţii sunt izolaţi şi monitorizaţi medical şapte deţinuţi, cinci dintre aceştia fiind declaraţi negativ în urma testării pentru COVID-19. Pentru ceilalţi doi deţinuţi, au fost recoltate probele, conform procedurilor, rezultatele fiind în aşteptare. Totodată, toţi contacţii celor şapte deţinuţi sunt, în momentul de faţă, monitorizaţi din punct de vedere medical, coroborat cu aplicarea unor măsuri specifice de siguranţă internă", precizează ANP.

Conform sursei citate, o serie de măsuri prevăzute în Plan au fost aplicate la Penitenciarul Târgu Jiu, ca urmare a primului caz de infectare confirmat în judeţul Gorj.

"Măsurile au vizat atât populaţia carcerală, cât şi personalul angajat, fiind prevenită orice situaţie de risc şi menţinut, în condiţii optime şi de siguranţă, climatul custodial şi de lucru", spun reprezentanţii ANP.

De asemenea, au fost limitate activităţile cu deţinuţii în afara locurilor de deţinere şi acordarea recompenselor cu permisiunea de ieşire din penitenciar, astfel încât să se evite contactul cu persoanele din exterior. Totodată, acordarea dreptului la vizită se realizează doar cu dispozitiv de separare. Deţinuţilor li se permite accesul la telefoanele publice instalate in interiorul locurilor de deţinere, pe tot parcursul zilei, aceştia putând beneficia inclusiv de dreptul la comunicări on-line.

ANP arată că, în ceea ce priveşte prezentarea la instanţele de judecată în vederea îndeplinirii unor proceduri judiciare, administraţiile locurilor de deţinere au posibilitatea să solicite audierea prin sistem video-conferinţă.

Totodată, în mod constant, se fac dezinfectări atât în spaţiile şi locurile unde au acces persoane din afara locului de deţinere, cât şi în autospecialele de transport deţinuţi.

"Măsuri cu caracter preventiv, de tipul monitorizării medicale/izolării, se aplică la nivelul tuturor unităţilor subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în spaţii special destinate, şi au scopul de elimina orice risc pentru persoanele custodiate, personalul angajat şi vizitatori. Reiterăm faptul că deţinutul implicat în incidentul de la Tribunalul Bucureşti nu este infectat cu virsul COVID-19, măsura izolării acestuia şi a posibililor contacţi având un caracter strict preventiv. Subliniem, totodată, importanţa informării publicului din surse oficiale vizavi de problematica ridicată de noul Coronavirus, alături de precizarea expresă a faptului că în sistemul penitenciar nu sunt înregistrate, la acest moment, cazuri îmbolnăviri cu COVID-19", arată ANP.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.