Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu afirmă, miercuri seară, că, odată aprobat Planul Naţional de Combatere a Cancerului de către Parlament, avem primul angajament de anvergură al României pentru a lupta împotriva cancerului. Baciu afirmă este un cadru normativ care va da şanse reale pacienţilor de a învinge această afecţiune şi de a duce această luptă încrezători. La rândulş său, consilierilş prezidenţial Diana Păun a apreciat că este ”un demers unic în sistemul de sănătate românesc atât de frământat”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: ”Planul Naţional de Combatere a Cancerului, lansat în ianuarie la Palatul Cotroceni, în prezenţa şi la iniţiativa Preşedintelui României, devine astăzi, la mai puţin de un an, Lege aprobată în Plenul Camerei Deputaţilor şi urmează să ajungă la promulgare. Un demers unic în sistemul de sănătate românesc atât de frământat, un model real de colaborare între autorităţi, experţii din sănătate şi asociaţiile de pacienţi, în beneficiul pacientului oncologic. Mulţumesc colegilor Nelu Tătaru, Patriciu Achimaş-Cadariu, Laslo Atilla şi tuturor colegilor deputaţi”, a scris pe Facebook consilierul prezidenţial Diana Păun.

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Planul Naţional de Combatere a Cancerului a fost aprobat de Parlament şi devine lege. Avem primul angajament de anvergură al României pentru a lupta împotriva cancerului, un cadru normativ care va da şanse reale pacienţilor de a învinge această afecţiune şi de a duce această luptă încrezători”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, Andrei Baciu.   

Proiectul de Lege pentru prevenirea şi combaterea cancerului a fost adoptat, miercuri, de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, cu 260 de voturi ”pentru” şi cinci abţineri.  

Secretarul de stat precizează că, prin acest Plan, ne aliniem la stardarde europene, de la zona de prevenţie şi diagnosticare timpurie până la tratamente inovative care vor mări considerabil şansele de a învinge boala.  

”Planul Naţional pentru Combaterea Cancerului este rezultatul muncii în echipă şi un exemplu concret că atunci când urmărim cu toţii acelaşi obiectiv, România poate! Felicitări preşedintelui Klaus Iohannis, care şi-a asumat patronajul pentru Planul Naţional de Combatere a Cancerului, colegilor din Parlament care s-au luptat să îl transpună în lege, dar şi experţilor din Sănătate”, a mai transmis secretarul de stat.   

Potrivit iniţiatorilor legii, cancerul rămâne o problemă majoră de sănătate, la nivel mondial, fiind prima sau a doua cauză a deceselor premature, la persoane cu vârste cuprinse între 30 şi 69 de ani, în 134 de ţări.   

Doar în 2020 s-au înregistrat, la nivel mondial, 10 milioane de decese din cauza cancerului. În România, în 2020 au fost raportate 98.886 de noi cazuri de cancer şi peste 54.000 de decese.   

  

 
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.