Alte 151 de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore, astfel că bilanţul total a ajuns la 19.133. Până sâmbătă, au fost raportate 1.259 de decese, iar 13.046 de persoane s-au vindecat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), au fost raportate încă şase decese ale unor persoane confirmate cu coronavirus. Astfel, este vorba despre şase bărbaţi, cu vârste între 50 şi 77 de ani.

 
Deces 1254
 
Bărbat, 68 de ani, judeţul Suceava. 
 
Dată confirmare: 13.05.2020. 
Dată deces: 29.05.2020. 
Comorbidităţi: HTA, angină pectorală. 
 
Deces 1255
 
Bărbat, 50 de ani, judeţul Braşov. 
 
Dată confirmare: 15.05.2020. 
Dată deces: 30.05.2020. 
Comorbidităţi: epilepsie cu crize tonico-clonice, obezitate, HTA, hepatită cronică toxico-nutritionala. 
 
Deces 1256
 
Bărbat, 51 de ani, judeţul Bihor. 
 
Dată confirmare: 14.05.2020. 
Dată deces: 30.05.2020. 
Comorbidităţi: cardiopatie ischemica, HTA, insuficienţă renală cronică-dializat, obezitate. 
 
Deces 1257
 
Bărbat, 64 de ani, judeţul Galaţi. 
 
Dată confirmare: 19.05.2020. 
Dată deces: 30.05.2020. 
Comorbidităţi: cardiopatie ischemica, HTA, AVC sechelar, boală renală polichistica. 
 
Deces 1258
 
Bărbat, 77 de ani, judeţul Galaţi. 
 
Dată confirmare: 28.05.2020. 
Dată deces: 30.05.2020. 
Comorbidităţi: HTA, obezitate grad II. 
 
Deces 1259
 
Bărbat, 66 de ani, judeţul Tulcea. 
 
Dată confirmare: 30.05.2020. 
Dată deces: 30.05.2020. 
Comorbidităţi: DZ, insuficienţă renală cronică, insuficienţă cardiacă, infecţie Clostridium Difficile.

ŞTIREA INIŢIALĂ - "Până astăzi, 30 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 19.133 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 13.046 au fost declarate vindecate şi externate", a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

Totodată, până acum, 1.253 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi, Caraş-Severin, Mureş, Giurgiu, Bihor, Argeş, Vaslui, Botoşani, Alba, Sălaj, Braşov, Mehedinţi, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călăraşi, Maramureş, Olt, Ilfov şi Harghita, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 151 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 160 de pacienţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 2.993 de persoane. Alte 98.403 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 425.819 de teste.   

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 429 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.393 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 174 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 118.000 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate, vineri, trei infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Tot vineri, 69 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţionalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 3.074 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.699 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franţa, 583 în Germania, 87 în Marea Britanie, 28 în Olanda, doi în Namibia, trei în SUA, patru în Austria, trei în Belgia, şase în Japonia, doi în Indonezia, doi în Elveţia, doi în Turcia şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia şi Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 106 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 35 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA şi unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 22 au fost declaraţi vindecaţi: 9 în Germania, 9 în Franţa, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.