În judeţul Buzău sunt 11 focare active de coronavirus, potrivit ultimelor centralizări raportate de Direcţia de Sănătate Publică şi Instituţia Prefectului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform unei raportări transmise, marţi, în Buzău, focare active de coronavirus sunt la Centrul rezidenţial pentru recuperarea şi reabilitarea copilului cu tulburări de comportament nr. 5 Beceni, unde sunt 20 persoane confirmate pozitiv Covid-19, la Complexul de servicii pentru copilul cu handicap sever nr. 8 unde, de asemenea, sunt  5 persoane confirmate pozitiv, dar şi la Centrul rezidenţial pentru victimele violenţei în familie Râmnicu Sărat, cu 6 persoane confirmate pozitiv.

Focare de coronavirus mai sunt la Primăria Râmnicu Sărat, unde 3 angajaţi sunt confirmaţi pozitiv, la Direcţia de Sănătate Publică, unde sunt 14 persoane confirmate pozitive, dar şi la Centrul de Dializă unde se înregistrează 7 persoane confirmate pozitiv.

De asemenea, focare de coronavirus sunt în acest moment la Electrica Furnizare Râmnicu Sărat, cu 3 persoane confirmate pozitiv, la Inspectoratul Judeţean de Poliţie -8 persoane confirmate pozitiv, la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Buzău - 4 persoane, la ISU Buzău – 3 persoane, dar şi la o societate importantă din Buzău, unde sunt 8 muncitori pozitivi.

”În toate aceste cazuri, Direcţia de Sănătate Publică a recomandat o serie de măsuri, precum: internarea persoanelor confirmate Covid-19, testarea contacţilor simptomatici, izolarea la domiciliu, împreună cu ceilalţi membri ai familiei care locuiesc la aceeaşi adresă, timp de 14 zile, aplicarea procedurilor de curăţenie şi dezinfecţie terminală, intensificarea măsurilor de curăţenie şi dezinfecţie continue, respectarea măsurilor pentru prevenirea şi limitarea răspândirii Coronavirusului”, a transmis, marţi, Prefectura Buzău.

Marţi, la Buzău, au fost anunţate 18 cazuri noi de coronavirus, ajungând la un total de 842 de bolnavi, dintre care 540 sunt vindecaţi şi 24 decedaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.