Un număr de 27 de angajaţi ai Penitenciarului Galaţi şi 125 de deţinuţi au intrat în contact cu poliţistul de penitenciare confirmat cu coronavirus. Poliţiştii de penitenciare se află la domiciliu, iar deţinuţii sunt monitorizaţi medical, până în prezent nefiind identificate simptome de infectare în rândul acestora.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a transmis, miercuri, referitor la cazul angajatului confirmat pozitiv COVID-19 la Penitenciarul Galaţi, că în urma anchetei epidemiologice au fost identificate 27 de persoane care au intrat în contact cu acesta în rândul personalului unităţii şi 125 - în rândul persoanelor private de libertate.

Poliţiştii de penitenciare identificaţi drept contacţi au fost scoşi din serviciu şi se află la domiciliu, asigurându-se continuitatea misiunilor specifice, în condiţii optime, cu personal de rezervă.

”Referitor la contacţii persoane private de libertate, precizăm că aceştia au fost informaţi cu privire la cazul angajatului confirmat pozitiv, fiind monitorizaţi medical, în scop preventiv. Deţinuţii se află cazaţi în cadrul a două secţii de deţinere şi desfăşoară activităţile specifice fără a interacţiona cu persoanele custodiate la nivelul celorlalte secţii. Totodată, în urma triajului epidemiologic, nu au fost identificate situaţii de manifestare a simptomatologiei specifice COVID-19”, a arătat ANP.

Conform sursei citate, administraţia penitenciarului aplică conduita indicată de Direcţia de Sănătate Publică Galaţi şi implementează măsurile aferente Planului de măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirii şi răspândirii infecţiei cu COVID-19 în rândul personalului şi al persoanelor private de libertate (dezinfectare spaţii comune, intensificare triaj epidemiologic, monitorizare medicală, port al echipamentului de protecţie, distanţare de siguranţă, dialog permanent cu structurile competente ale Ministerului Sănătăţii).

Un angajat al Penitenciarului Galaţi a fost confirmat cu coronavirus, în 5 iunie, el fiind asimptomatic. El lucrează în sectorul operativ, dar a purtat în permanenţă echipament de protecţie.

Un alt angajat al Penitenciarului Galaţi a fost confirmat cu coronavirus miercuri. Poliţistul lucrează în sectorul operativ şi s-a făcut anchetă pentru stabilirea persoanelor cu care a intrat în contact.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.