De la debutul agresiunii militare din Ucraina, care a dus la un exod fără precedent în Europa, au fost înregistraţi 528 de copii care au intrat neînsoţiţi în România, dintre care 225 sunt în continuare în centrele din ţara noastră, conform Salvaţii Copiii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pentru Samad, războiul din Ucraina a însemnat a doua dislocare de acasă, de la şcoală şi de lângă prieteni. La 14 ani, copilul a fost nevoit să fugă de violenţele războiului şi să se refugieze în România după ce, cu doar opt luni înainte, şi-a abandonat alături de părinţi casa natală din Afganistan. 

Dintre cele 469.284 de persoane din Ucraina care au intrat în România de la debutul crizei umanitare (24 februarie), 4.019 au depus cereri de azil politic, până în data de 17 martie.

“Când a început războiul în Afganistan, ne-am părăsit casa, în care aveam lucrurile noastre. Am încuiat totul şi am venit în Ucraina”, povesteşte Samad. La opt luni distanţă, însă, Samad a trebuit să mai fugă o dată de război, cu doar câteva lucruri la el. Se simte puternic: a supravieţuit celor două războaie.

Copiii prinşi în zonele de război din Ucraina sunt expuşi riscurilor de înfometare, frig şi trafic de persoane. Estimările arată că jumătate dintre cei care s-au refugiat sunt copii, printre ei aflându-se şi copii neînsoţiţi. Totodată, mai mult de 100.000 de copii ucraineni trăiesc în instituţii de îngrijire a copilului şi sunt în risc crescut de a fi lăsaţi în urmă.

Organizaţia Salvaţi Copiii lucrează pentru a identifica familiile şi pentru a reuni copiii cu familiile extinse sau cu prieteni din Ucraina, România, Polonia şi alte state vecine, unde ucrainenii se refugiază din calea războiului.

Nevoile acute rămân cele legate de asistenţa umanitară rapidă, de informaţii şi de suport emoţional, atât la frontieră, cât şi în centrele în care sunt cazaţi. De asemenea, o vulnerabilitate specială o au  copiii care provin din sistemul de protecţie a copilului din Ucraina.

„Am stat trei zile într-un subsol. Mi-am ţinut copiii acolo, doar ca să mă asigur că vor trăi.”

Alina este mama a trei copii, a locuit în oraşul Irpin cu soţul şi copiii ei până la izbucnirea conflictului. Familia s-a ascuns într-un subsol timp de trei zile, înainte de a reuşi să ajungă la graniţa cu România. Soţul ei a rămas în Ucraina, să lupte.

Alina îşi propune să ajungă la membrii familiei ei care locuiesc în Spania, dar nu este sigură cât timp ar putea dura călătoria şi care este procesul pentru obţinerea vizei. Deocamdată, familia se află în tabăra pentru refugiaţi din România, unde copiii au folosit spaţiul de joacă amenajat de Salvaţi Copiii. Alina spune că fiilor ei le place să joace jocuri acolo, ceea ce o face fericită în ciuda experienţelor trăite.

Cei care doresc să sprijine programul de asistenţă umanitară o pot face aici: https://bit.ly/SalvatiCopiiiUcraina sau pot trimite un SMS la 8827 cu textul SALVEZ, donaţie singulară de 2 EURO.

De la declanşarea acestei crize până în prezent, Salvaţi Copiii a asigurat asistenţă umanitară pentru 16.499 de persoane, dintre care 9.172 de copii ucraineni şi 7.327 de adulţi (femei, vârstnici, bărbaţi cu derogare medicală, familii extinse) constând în alimente de bază, produse de igienă, îmbrăcăminte, încălţăminte, pampers, suzete, biberoane, cărucioare, port-bebeuri, termosuri cu apă caldă, jucării, pături şi alte produse de imediat ajutor, cartele telefonice oferite gratuit de companiile de telefonie mobilă, suport emoţional, traducere şi consiliere informaţională - materiale de informare în limba ucraineană (informaţii despre procedura de azil, mijloace de călătorie, spitale, harta şi adresele centrelor pentru solicitanţii de azil etc.).

Echipele organizaţiei aflate în prezent pe teren numără aproximativ 110 specialişti (coordonatori, psihologi, educatori, asistenţi sociali) şi voluntari (unii dintre ei vorbitori de limbă ucraineană).

Cei mai mulţi refugiaţi care ajung în România sunt în tranzit, deplasându-se cu maşini sau pe jos, ori cu bacul peste Dunăre, la Isaccea. În foarte multe situaţii, transportul este asigurat cu maşinile pompierilor (microbuze) până la taberele IGSU sau în centrele Inspectoratului General pentru Imigrări. Starea generală a grupurilor care sosesc la graniţe este de totală epuizare, iar solicitările cele mai frecvente sunt legate de informaţii practice privind formalităţile legale, mijloacele de deplasare spre alte zone ale României şi alte state europene, serviciile de ajutor oferite ori soluţiile de cazare.

Organizaţia Salvaţi Copiii evaluează constant nevoile copiilor şi ale familiilor acestora şi oferă asistenţă umanitară, după caz, la punctele de trecere a frontierei cu Ucraina şi Republica Moldova, în Centrele de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil ale Inspectoratului General pentru Imigrări, precum şi în taberele de refugiaţi coordonate de IGSU şi în punctele de staţionare.

Până în prezent, echipele Salvaţi Copiii au fost prezente în 9 puncte de trecere a frontierei: Isaccea, jud. Tulcea, Siret, jud. Suceava, Halmeu, jud. Satu Mare, Sighetu-Marmatiei, jud. Maramures, Giurgiuleşti, jud. Galaţi, Rădăuţi Prut, jud. Botoşani, Sculeni, jud. Iaşi, Mihăileni, jud. Botoşani, Albiţa, jud. Vaslui.

Sunt oferite servicii umanitare în 5 Centre de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de azil ale Inspectoratului General pentru Imigrări în: Rădăuţi, jud. Suceava, Galaţi, jud. Galaţi, Şomcuta Mare, jud. Maramureş, Timişoara, jud. Timiş, Bucureşti

În două tabere de refugiaţi IGSU şi un punct de staţionare oferim asistenţă directă, consiliere informaţională şi derulăm activităţi pentru copii: Siret (stadion), Rădăuţi (stadion), Gara de Nord - Bucureşti.

Organizaţia Salvaţi Copiii este activă în domeniul azilului încă din 1995, derulând o serie de proiecte ce oferă servicii educaţionale şi sociale adresate nevoilor specifice ale copiilor solicitanţi de azil şi refugiaţi, inclusiv minori neînsoţiţi şi persoane relocate, în vederea integrării lor sociale şi educaţionale. În cei 27 de ani de activitate în domeniul azilului, peste 9.200 de copii şi familiile acestora au beneficiat de activităţi zilnice, asistenţă financiară, consiliere socială şi psihologică şi suport material şi educaţional, în cele 5 centre regionale (Bucureşti, Galaţi, Rădăuţi, Şomcuta Mare şi Timişoara).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.