Un copil de 13 ani şi bunicul acestuia au căzut, duminică, în râul Dâmboviţa, în zona Splaiul Unirii din Bucureşti, fiind scoşi de scafandri şi transportaţi la spital, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti - Ilfov.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti - Ilfov, Adrian Marin, copilul de 13 ani şi bărbatul în vârstă de 60 de ani au căzut în râul Dâmboviţa, pe Splaiul Unirii nr. 96, la faţa locului acţionând două ambulanţe SMURD şi scafandri. Copilul a fost scos din apă conştient, însă pentru bărbat medicii fac manevre de resuscitare.

Reprezentantul ISU a precizat că băiatul de 13 ani va fi transportat la Spitalul Marie Curie, iar bătrânul, cu manevre de resuscitare în curs, la Spitalul Universitar.                       

Conform Poliţiei Capitalei, bărbatul de 60 de ani şi nepotul său se aflau la pescuit pe malul Dâmboviţei, iar la un moment dat bărbatul a alunecat şi a căzut în râu. Nepotul acestuia ar fi încercat să îl ajute, însă a alunecat şi el. După ce martorii au sunat la 112, un echipaj al secţiei 14 Poliţie a ajuns la faţa locului, iar unul dintre agenţi l-a scos pe băiatul de 13 ani din apă, ulterior echipajul ISU salvându-l pe bărbat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.