Un puternic incendiu a izbucnit duminică după-amiază, în judeţul Tulcea, la 300 de baloţi de paie, iar în momentul sosirii pompierii exista pericol de propagare la o casă, un saivan şi alte sute de baloţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea a anunţat că duminică, în jurul orei 15.30, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la aproximativ 300 de baloţi de paie, în localitatea Ceamurlia de Sus. La faţa locului s-au deplasat un echipaj din cadrul Staţiei de Pompieri Babadag, cu o autospecială de stingere, un echipaj SMURD şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din localitate.
“În momentul sosirii echipajelor, focul se manifesta violent la aproximativ 300 de baloţi de paie, existând pericolul de propagare şi la alte sute de baloţi, la o casă şi la un saivan. În sprijin a fost direcţionată o altă autospecială de capacitate mărită din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea. În acest moment, acţiunea este în dinamică, iar pompierii lucrează pentru localizarea şi lichidarea focului”, a precizat ISU Tulcea.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.