Trei pompieri au asistat naşterea unui copil, în localitatea Siminicea, judeţul Suceava. Cu ajutorul celor trei militari, mama a născut un băieţel perfect sănătos care a fost ulterior preluat de echipajul de Ambulanţă. Doi dintre pompierii care au asistat la naştere sunt din Bistriţa, dar s-au dus la Suceava pentru a ajuta pe durata pandemiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Trei pompieri au asistat naşterea unui copil în localitatea suceveană Siminicea! Colegii noştri, Tudor, Lucian şi Ciprian au acordat primul ajutor şi îngrijirile necesare unei femei aflată în momentul naşterii, apoi au predat mama şi bebeluşul echipajului de pe ambulanţa venită în sprijin”, a anunţat, sâmbătă, ISU Suceava.

Potrivit sursei citate, băiaţelul este perfect sănătos şi a fost transportat la spitalul din Fălticeni.

ISU Suceava a precizat că doi dintre pompieri sunt din Bistriţa-Năsăud.

”Tudor şi Ciprian sunt pompieri militari bistriţeni, care au venit în sprijinul nostru în această perioadă plină de încercări, alături de alţi colegi din Botoşani, şi cărora le mulţumim şi pe această cale”, a mai transmis ISU Suceava.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.