Trei dintre cei cinci răniţi de la cariera Jilţ Sud care au ajuns la Spitalul Judeţean Târgu Jiu au rămas internaţi. Ei sunt supravegheaţă în Secţia Chirurgie, iar viaţa nu le este pusă în pericol.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu au rămas internaţi trei dintre cei cinci pacienţi (victime ale accidentului de muncă de la Cariera Jilţ Sud Mătăsari) transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Spitalului Judeţean Târgu Jiu.

Potrivit acestora, după efectuarea investigaţiilor medicale, primirea îngrijirilor medicale necesare, dar şi după efectuarea unor consulturi de specialitate, pacienţii au rămas internaţi în Secţia Chirurgie Generală II.

”Pacienţii sunt stabili hemodinamic, nu au leziuni severe care să le pună viaţa în pericol, dar au dureri din cauza policontuziilor suferite. Medicul chirurg a decis internarea pentru monitorizare şi tratament de specialitate”, au mai precizat reprezentanţii unităţii medicale.

În urma accidentului de marţi, trei persoane au murit şi zece au fost transportate la spital – cinci la Târgu Jiu, 3 la Motru şi 2 la Craiova.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.