Traficul rutier este intens, sâmbătă, pe Drumul Naţional 1, Ploieşti – Braşov, circulându-se în coloană la Comarnic, Sinaia, Azuga, dar şi de la limita cu judeţul Braşov până la Buşteni, anunţă Infotrafic.
Potrivit sursei citate, valorile de trafic pe DN 1 Ploieşti – Braşov sunt în creştere şi se circulă în coloană pe mai multe sectoare de drum.
Pe sensul de urcare (către Braşov), există aglomeraţie la Comarnic şi pe tronsonul Sinaia – Azuga, iar pe sensul de coborâre, de la limita cu judeţul Braşov până la Buşteni.
Şoferii sunt sfătuiţi să respecte regulile de circulaţie şi să manifeste disciplină în trafic.
De asemenea, pentru evitarea ambuteiajelor, automobiliştii care doresc să se deplaseze pe ruta Ploieşti – Braşov pot lua în considerare traseul alternativ DN 1 A Ploieşti – Vălenii de Munte – Cheia – Săcele – Braşov.




























