Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, consideră că preşedintele Klaus Iohannis va da curs deciziei Curţii Constituţionale a României (CCR) în ceea ce priveşte revocarea din funcţie a şefei Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, declarându-se convins că şeful statului nu va încălca Constituţia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Mă aştept ca preşedintele să respecte decizia CCR. Efectul juridic al deciziei se va produce din momentul în care decizia motivată se va publica în Monitorul Oficial. Din momentul acela, se naşte obligaţia constituţională a preşedintelui de a emite decretul de revocare cum spune dispozitivul Curţii. Personal, nu cred că preşedintele nu va da curs deciziei CCR”, a declarat Toader miercuri seară la Antena 3.

Ministrul Justiţiei a explicat că în momentul în care decizia CCR va fi publicată în Monitorul Oficial, Iohannis va avea avea de ales între a respecta solicitarea CCR şi a nu o respecta, însă cea de-a doua variantă duce la nerespectarea Constituţiei. Toader se declară convins că preşedintele nu va încălca Consituţia.

„În momentul în care se publică decizia, apare şi obligaţia. I-a trecut timpul de reflecţie şi are categoric două variante: să respecte decizia Curţii şi a doua să nu accepte. Nu excludem nici altă ipoteză. Poate să vină o demisie şi atunci decretul rămâne fără obiect. Dar preşedintele are şi o altă variantă. Să nu respecte decizia, dar echivalează cu a nu respecta Constituţia, preşedintele e om şi el, mulţi oameni au încălcat Constituţia, spre exemplu procurorul şef al DNA. Eu sunt convins că preşedintele nu va încălca Constituţia. Sigur că în Constituţie nu sunt sancţiuni de-alea cu amenzi de la până la sau închisoare. Dar Constituţia stabileşte reperele statului de drept, or dacă garantul, cea mai reprezentativă putere din stat, nu o respectă...”, a mai spus Toader.

Ministrul a subliniat, însă, că nu crede că Iohannis „îşi va permite o astfel de abordare”.

„Putem spune că există sancţiunea electorală, poporul ăsta căruia de multe ori îi dăm atenţie doar în momentele electorale, dar el ne evaluează, ne judecă, înţelege foarte profund când vorbim de dragul discursului public sau nu şi poporul ăsta poate să judece din punct de vedere electoral. O altă sancţiune este şi o decizie la nivel politic. Nu cred că preşedintele va avea această abordare”, a precizat Toader.

Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizarea Guvernului privind un conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis şi între Guvern şi preşedinte, ca urmare a respingerii de către şeful statului a cererii de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi. CCR arată că, pentru soluţionarea acestui conflict, preşedintele urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, spune că decizia CCR valorifică principiul constituţional potrivit căruia procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei. Toader mai susţine că şeful statului nu are nici o abilitare legală pentru evaluarea competenţelor profesionale sau manageriale ale procurorilor de rang înalt, spre deosebire de ministrul Justiţiei

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.