Prefectul judeţului Timiş, Zoltan Nemeth, a semnat ordinul prin care se constată încetarea înainte de termen a mandatului primarului oraşului Deta din judeţul Timiş, Petru Roman, ca urmare a decăderii din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la încetarea de drept a mandatului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Ordinul a fost semnat în urma Raportului de evaluare ANI prin care se constată existenţa unui  conflict de interese în cazul primarului oraşului Deta şi are ca temei legal  dispoziţiile  art. 25, alin. 2 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate”, se arată într-un comunicat de presă, de vineri, al Prefecturii Timiş.
 
Atribuţiile funcţiei de primar vor fi exercitate de drept de către viceprimarul oraşului până la alegerea noului primar.
 
Ordinul produce efecte de la comunicarea lui către primarul oraşului Deta şi poate fi contestat la instanţa de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare.
 
Petru Roman era la al patrulea mandat de primar în Deta şi este unul dintre cei mai vechi edili PNL din judeţ.
 
În mandatul trecut, primarul din Deta, Petru Roman, a fost suspendat din funcţie, în urma unei decizii de incompatibilitate. El era acuzat că în timp ce era primar, ar fi fost şi acţionar la o firmă care a avut mai multe contracte cu primăria. Roman a contestat în instanţă decizia Agenţiei Naţionale de Integritate şi a câştigat fiind atunci reinstalat pe funcţie. La alegerile din 2020 a candidat pentru al patrulea mandat, el câştigând alegerile, însă potrivit legii el nu îşi mai poate exercita mandatul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.