Sistemul informatic al cardului naţional de sănătate a fost repus în funcţiune după la 72 de ore de la defecţiune, dar specialiştii mai lucrează la sincronizarea serverelor, a declarat joi, pentru News.ro, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Radu Ţibichi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Joi, la ora 11.30, a fost reluată activitatea sistemului informatic privind cardul naţional de asigurări de sănătate, iar în continuare se iau măsuri tehnice de consolidare a acestuia, respectiv de sinconizare a serverelor", a spus Radu Ţibichi.

Sistemul informatic al cardului naţional de asigurări de sănătate a fost indisponibil de luni, de la ora 10.00, din cauza unor probleme tehnice de comunicaţie între unele componente ale sistemului.

Potrivit situaţiei centralizate de CNAS, dacă în 12 octombrie s-au prescris 19.000 de reţete on-line şi s-au eliberat medicamentele pentru 16.000 dintre acestea, în 13 octombrie, până la orele 12.00, s-au prescris 145.000 de reţete on-line şi s-au eliberat medicamentele pentru 129.000 dintre acestea.

De asemenea, dacă numărul serviciilor medicale raportate şi validate on-line în întreaga ţară a fost de 300.000 în 12 octombrie, în 13 octombrie, până la orele 12.00, s-au raportat şi validat on-line 797.000 de servicii medicale.

Radu Ţibichi a precizat că, pentru a evita ca incidentele de funcţionare a uneia din componentele Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) să perturbe activitatea furnizorilor de servicii medicale aflaţi în contract cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate, Ministerul Sănătăţii şi CNAS lucrează în regim de urgenţă la elaborarea proiectului unei Hotărâri de Guvern care să permită relaxarea regimului de raportare şi validare a serviciilor efectuate în intervalul de timp de la apariţia incidentului şi până la soluţionarea acestuia.

"Au trecut 72 de ore de la apariţia defecţiunii, iar acum specialiştii încă lucrează la sincronizarea serverelor. Pentru a evitat posibile blocaje în sistemul informatic, vom promova o Horărâre de Guvern de modificare a Contractului Cadru, care să permită preşedintelui CNAS să dea un ordin prin care pentru defecţiuni care depăşesc termenul de 72 de ore, furnizorii de servicii medicale să poată lucra off-line", a explicat Ţibichi. 

Ministrul Sănătăţii spunea, miercuri, că problema informatică a sistemului cardului de sănătate este una gravă, iar dacă nu va putea fi rezolvată foarte curând, vor fi luate în considerare alte măsuri, mergând până la modificarea Hotărârii de Guvern care cuprinde Contractul-cadru, pentru a avea siguranţa că pacienţii îşi pot primi medicamentele, iar medicii pot raporta.

"Dacă statul are o problemă informatică asta nu înseamnă că oamenii trebuie să rămână fără medicamente sau spitalele fără să poată să deconteze servicii. Dacă nu putem repara sistemul informatic atunci nu o să rămână toată ţara blocată, o să găsim alte metode", preciza Voiculescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.