Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, anunţă că turiştii cazaţi în hoteluri vor putea mânca în restaurantele din interiorul unităţilor de cazare chiar dacă acestea se află în zone care depăşesc rata de infectare de 1,5 la mie, acestea fiind exceptate de la decizia CNSU de a permite deschiderea restaurantelor în interior doar în zonele cu un indice al infectării cu SARS-CoV-2 de sub 1,5 la mia de locuitori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Noi încă din luna iunie pregătisem nişte reguli pentru deschiderea restaurantelor, având atunci în plan ca la 1 iulie să deschidem şi restauratele. Având în vedere evoluţia nu s-a mai putut face acest lucru. Regulile rămân aceleaşi: regulile de distanţare între mese, reguli de distanţare la masă. Discuţiile cu HoReCa au fost o masă da, o masă nu pentru a nu avea probleme cu distanţarea dintre mese, am discutat şi creşterea numărului de persoane de la patru şase, dar păstrând aceeaşi distanţă, precum şi faptul că unităţile hoteliere pot primi în interior pentru o masă pe toţi cei cazaţi în hotel, indiferent de zona în care se află acel hotel”, a declarat Nelu Tătaru vineri, la Sfântu Gheorghe. 
 
Acesta a menţionat că nu se va aplica, în cazul turiştilor cazaţi în hoteluri, criteriul indicelui de infectare de 1,5 la mia de locuitori stabilit în decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, cei cazaţi în hoteluri putând mânca în restaurantele din interior indiferent dacă respectiva unitate de cazare este sau nu amplasată într-o zonă cu o rată mare de infectare. 
„Pentru cei cazaţi în hoteluri acest indice nu se aplică. Cei cazaţi în hoteluri, indiferent de zonă, vor putea servi masa în interiorul hotelului”, a mai declarat Nelu Tătaru.
Acesta a arătat că, din cea mai recentă evaluare a autorităţilor făcută în urmă cu două zile, rezultă că existau 49 de localităţi cu rata de infectare peste 3, iar în aceste zone nu se vor deschide restaurantele.  Ministrul susţine că o nouă evaluare în acest sens se va face luni şi va intra în vigoare marţi. 
„Ce pot să vă spun acum, dar va fi valabilă lista de luni, făcând evaluarea pe 14 zile, în acest moment avem din Bihor, Bacău, avem şi din Braşov, Vaslui, Iaşi, Prahova, Ilfov, avem şi Bucureşti”, a adăugat Nelu Tătaru.

Restaurantele şi cafenelele se redeschid în interior din 1 septembrie în judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este de maximum 1,5/1.000 de locuitori, a decis Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. La evenimentele private în spaţiu închis pot participa 50 de persoane, iar la cele în aer liber - 100. În aceleaşi condiţii referitoate la incidenţa cazurilor, organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, fără a depăşi 50 % din capacitatea maximă a spaţiului.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.