Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, s-a aflat sâmbătă, în judeţul Iaşi, el afirmând la finalul unei întâlniri cu autorităţile locale şi cu manageri unităţilor medicale, că a fost evaluată capacitatea spitalelor din Iaşi pentru a primi cazuri de Covid-19. El a precizat că vor fi operaţionalizate 65 de paturi la un corp pavilionar la Spitalul Sfântul Spiridon şi şase paturi de Terapie Intensivă, Tătaru declarând că speră să se deschidă cât mai curând şi spitalul mobil de la Leţcani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
“Am reevaluat capacitatea de paturi, atât pentru Terapie Intensivă cât şi pentru spitalele suport Covid, paturi care sunt în secţiile de boli infecţioase, secţiile de pneumologie sau secţiile din spitalele suport Covid, precum şi capacitatea spitalului de la Leţcani de a putea prelua în viitorul, noi sperăm cât mai apropiat, a componentei atât de terapie intensivă, cât şi de cazuri uşoare şi medii. S-a evaluat încă o dată capacitatea a spitalelor pentru a primi cazurile care sunt şi astăzi, aveţi 172 de cazuri în oraşul şi judeţul Iaşi precum şi secţii suplimentare care se pot deschide, cum se operaţionalizează astăzi 65 de paturi la un corp pavilionar la Spitalul Sfântul Spiridion, pregătim şi şase paturi de terapie intensivă la spitalul CFR şi reevaluarea celorlalte paturi de terapie intensivă de la Neurochirurgie precum şi aparatura necesară care poate fi mobilizată la un anumit moment”, a declarat Nelu Tătaru la Iaşi. 
Întrebat când crede că va fi deschis spitalul de la Leţcani, ministrul Sănătăţii a răspuns: “Evaluarea se face în acest moment de Agenţia pentru Mediu în contextul în care vom avea, să spunem reglementat, faptul că acea clădirea poate gestiona o unitate sanitară, atunci putem duce şi personal, dotarea este. Sper cât mai curând”. 
De asemenea, preşedintele ales al Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a precizat că documentaţia pentru avizul de la Apele Române şi avizul de funcţionare de la APM necesare spitalului de la Leţcani au fost depuse pe data de 2 octombrie. 
“Documentaţia pentru avizul de la Apele Române şi avizul de funcţionare de la APM au fost depuse ieri după amiază. Toată această sarabandă de declaraţii politice ale fostului preşedinte de Consiliul Judeţean, Maricel Popa, au fost doar declaraţii politice”, a explicat Costel Alexe.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi Maricel Popa a anunţat săptămâna trecută că va depune plângere penală împotriva miniştrilor Nelu Tătaru şi Costel Alexe, pentru zădărnicirea combaterii bolilor, cei doi membri ai cabinetului fiind acuzaţi că pun piedici funcţionării spitalului mobil de la Leţcani.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.