Nelu Tătaru a afirmat că cel mai grav scenariu în cazul epidemiei de COVID ar fi atunci când numărul de cazuri va creşte de la o zi la alta şi va sufoca sistemul medical. Ministrul Sănătăţii a precizat că nu vede să ajungem în acest scenariu, în două săptămâni. El a mai spus că în spitalele suport COVID sunt 2.000 de locuri la terapie intensivă, din care 840 sunt complet utilate, iar în prezent avem 300 de pacienţi la ATI.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Cel mai grav scenariu este atunci când vom avea un număr crescând de cazuri de la o zi la alta care vor sufoca sistemul medical, în mod special terapiile intensive care necesită acel suport ventilator”, a declarat Nelu Tătaru, întrebat la Iaşi care ar fi cel mai grav scenariu în situaţia pandemiei de coronavirus în România. 

Chestionat dacă am putea ajunge în două săptămâni la cel mai mai grav scenariu, ministrul Sănătăţii a răspuns: „În acest moment nu”.

Acesta a adăugat că „avem în spitalele suport COVID aproape 2.000 de paturi în terapie intensivă, din care 840 sunt complet utilate. În acest moment avem 300 de pacienţi internaţi în terapie intensivă”.

Întrebat care ar fi pragul roşu în situaţia cazurilor la ATI, Tătaru a replicat: „Pragul roşu este, ca să spunem, să avem 2.000 de cazuri în terapie intensivă, ceea ce nu văd previzibil  în acest moment”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.