Judeţul Sibiu este dintotdeauna una dintre destinaţiile preferate de sărbători, atât de către turiştii români, cât şi de străini. De Căciun şi Revelion, unităţile de cazare din judeţ îşi îmbie oaspeţii cu mâncături tradiţionale preparate de proprietarii pensiunilor din Mărginimea Sibiului, cu colindători îmbrăcaţi în straie populare, unicul Hotel de Gheaţă de la Bâlea Lac sau celebrul Târg de Crăciun din centrul Sibiului, ajuns la cea de-a zecea ediţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Municipiul Sibiu în sine este o destinaţie atractivă pentru turişti. Oraşul atrage cu arhitectura sa medievală, cu istoria îndelungată a celor 825 de ani de atestare documentară care se împlinesc în această perioadă, cu obiectivele turistice impresionante, dar şi cu multitudinea de muzee care, fie păstrează tezaure tradiţionale ale saşilor şi şvabilor din Transilvania, fie reunesc case tradiţionale din toate satele româneşti sau adună opere tezaur ale unor pictori renumiţi. Posibilitatea de a vizita zeci de zone învecinate renumite prin tradiţii sau frumuseţe, aduce mii de turişti în oraş.

Potrivit site-urilor specializate în oferte turistice, în municipiul Sibiu pentru Crăciun gradul de rezervare a locurilor de cazare este de 57 la sută, iar de Revelion depăşeşte 94 la sută. Aceleaşi site-uri precizează că în oraş sunt 358 de unităţi de cazare înregistrate, dintre care de Revelion mai au locuri disponibile doar 20, iar de Crăciun 185.

De Crăciun, în perioada 23 - 27 decembrie se mai poate găsi cazare în municipiul Sibiu la preţuri cuprinse între 362 de lei şi 2.676 de lei pentru două persoane, pentru întreg sejurul. De Revelion, între 30 decembrie - 3 ianuarie, puţinele locuri disponibile mai pot fi închiriate la preţuri cuprinse între 481 de lei şi 4.049 de lei, tot pentru două persoane pentru patru nopţi de cazare.

Cele mai mici preţuri sunt la hoteluri care, deşi situate în plin centrul oraşului, nu oferă cele mai bune condiţii de cazare. Hostelurile mai au locuri disponibile doar în camere cu şase, opt sau zece paturi, camerele duble fiind demult închiriate. În aceste unităţi, băile sunt comune, dar există locuri de parcare, internet gratuit şi sunt aproape de gară pentru cei care nu au maşină proprie.

Unităţile de cazare care cer preţuri mult mai mari dispun şi de condiţii pe măsură: camere duble cu baie proprie, TV, internet, mic dejun inclus. Unele dintre pensuni sau hoteluri au SPA sau locuri de recreere.

Toate hotelurile cu pretenţii din inima oraşului sunt ocupate în proporţie de aproape sută la sută, iar un hotel de patru stele cu 135 de camere duble situat pe pietonala Nicolae Bălcescu e ocupat în totalitate.

Cei care aleg municipiul Sibiu de sărbători vor vizita cu siguranţă Târgul de Crăciun, ajuns la cea de-a zecea ediţie. Târgul a ajuns, în 2015, pe primul loc în topul celor mai căutate târguri de gen din ţară şi pe locul 3 în topul preferinţelor turiştilor străini, după cel din Viena şi cel din Nuremberg.

Bineînţeles că nici anul acesta nu lipsesc nenumăratele căbănuţe cu vin fiert, ceaiuri aromate, hot dog, suveniruri, cadouri, obiecte călduroase şi dulciurile care par făcute şi aduse chiar din atelierul lui Moş Crăciun. Anul 2016 aduce în centrul oraşului nu mai puţin de 80 de expozanţi, cel mai mare număr de căsuţe de până acum.

Bradul de Crăciun a fost adus anul acesta de la Ocolul Silvic Braşov din comuna Vama Buzăului şi are 22 de metri înălţime. Bradul e împodobit cu mii de leduri luminoase, iar atmosfera de basm din centrul oraşului este întregită de proiecţia pe toate clădirile din Piaţa Mare a unor imagini de iarnă - brazi înzăpeziţi, steluţe căzătoare şi fulgi în cădere. Proiecţia este pornită în fiecare seară, până la închiderea târgului, în 3 ianuarie.

Din Sibiu se poate ajunge foarte uşor în oricare dintre celelalte locuri atractive din judeţul Sibiu: Mărginimea Sibiului, staţiunea Păltiniş sau Bâlea Lac.

Potrivit site-urilor turistice, de Crăciun unităţile de cazare din judeţ sunt rezervate în proporţie de 62 la sută, iar de Revelion de peste 90 la sută. Cazarea a două persoane pentru patru nopţi costă de la 362 de lei la 4.140 de lei de Crăciun şi de la 481 de lei la 15.818 lei de Revelion. 

Hostelurile cer cele mai mici preţuri, în timp ce peste 4.000 de lei trebuie să plătească două persoane pentru un sejur la un han din Mărginimea Sibiului. Unitatea de trei stele cuprinde un complex de case de vacanţă care dispun de curte interioară, parcare, internet, televizor şi zonă de relaxare. Oaspeţii au la dispoziţie şi o bucătărie utilată cu frigider, cuptor, cuptor cu microunde, aragaz şi aparat de cafea.

Peste 15.000 de lei pentru un sejur de patru nopţi cer proprietarii unei pensiuni de patru margarete din staţiunea Păltiniş, care se află la doar cinci minute distanţă de părtiile de schi de la Arena Platoş. Unitatea dispune de cadă cu hidromasaj, camerele moderne şi elegante cu balcon şi baie privată cu duş.

În timp ce gazdele din Mărginimea Sibiului oferă turiştilor mâncăruri tradiţionale preparate în gospodăria proprie, colindători îmbrăcaţi în straie populare, excursii cu săniile trase de cai, vizita lui Moş Crăciun sau artificii de revelion, oferta de la Păltiniş include pârtii de schi, sanie sau snowboard, cu instalaţii de transport pe cablu şi nocturnă.

Sezonul de schi de la Păltiniş s-a deschis deja de la 1 decembrie, vremea rece făcând ca părtiile să fie perfecte. Chiar dacă vremea se va mai încălzi, părtiile dispun de tunuri de zăpadă, iar administratorii au pregătit petreceri pe pârtie ca în fiecare an. În 23 decembrie, „Secret Santa” va veni pe pârtie cu cadouri, în 24 decembrie copiii sub 12 ani vor primi schipass-uri gratuite, iar în 25 decembrie va fi petrecere toată ziua.

De asemenea, noaptea de Revelion va fi sărbătorită pe pârtie cu coborâre cu torţe pe schiuri şi snowboard executate de instructorii de la Şcoala de Schi, sărituri cu schiuri şi snowboard prin cercul de foc, dar şi cu artificii la miezul nopţii. În plus, de revelion se va schia gratuit la Arena Platoş, între orele 22.00 şi 24.00. Petrecerea va continua până dimineaţă, cu DJ renumiţi, iar pe pârtie vor fi şi butoaie în care se va face focul pentru încălzirea tuturor.

Cei care nu vor chiar atâta agitaţie, pot alege de Crăciun sau Revelion unităţile de cazare de la Bâlea Lac. În inima Munţilor Făgăraş se poate vizita unicul Hotel de Gheaţă care tocmai a fost finalizat. Chiar dacă de sărbători este în totalitate rezervat, hotelul poate fi vizitat pe timpul zilei. Aici se pot servi băuturi calde în pahare de gheaţă sau se poate mânca de pe platouri realizate din gheaţă.

Hotelul a fost construit de peste 25 de meşteri, în trei săptămâni de lucru în condiţii extreme: vânt de peste 100 de kilometri la oră, ceaţă, temperaturi în permanenţă sub zeră grade celsius şi calupuri de gheaţă de peste o jumătate de metru.

La Bâlea Lac se ajunge în această perioadă a anului doar cu telecabina, Transfăgărăşanul fiind închis.

Meteorologii anunţă că stratul de zăpadă de la Bâlea Lac se apropie de un metru, iar în zonă se poate schia şi se poate încerca cu patinele gheaţa groasă a Lacului Bâlea, complet îngheţat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.