Trei comercianţi au fost depistaţi de către poliţiştii din Suceava în timp ce vindeau articole pirotehnice, în spaţiile comerciale pe care administrau.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava au anunţat că în cadrul unei acţiuni organizate în oraşul Gura Humorului, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanţei Periculoase au identificat trei comercianţi care vindeau fără respectarea prevederilor legale obiecte pirotehnice.
“Astfel, la data de 01.12.2023, poliţiştii din cadrul S.A.E.S.P. – I.P.J. Suceava, în baza informaţiilor existente la nivelul serviciului şi a Planului de Acţiune PIROTEHNIC 2023/2024, s-au deplasat în oraşul Gura Humorului, cartier Voroneţ, unde au surprins în flagrant 3 persoane (doi bărbaţi şi o femeie) pe aleea comercială situată în proximitatea Mănăstirii Voroneţ, în timp ce ofereau spre vânzare, fără autorizaţie, în patru spaţii comerciale pe care le administrau, articole pirotehnice din categoriile F1 şi P1”, au precizat poliţiştii. 
Ei au întocmit trei dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de “orice operatiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”. 
De asemenea, au fost ridicate 15 kilograme de articole pirotehnice, în valoare de 2.000 de lei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.