Profesorul Adrian Streinu Cercel susţine că sâmbătă, la nivel naţional, au fost realizate teste pentru depistarea noului coronavirus doar la jumătate din capacitatea pe care România o are în prezent, pentru că nu au fost solicitate mai multe. În opinia sa, ţine de politica de sănătate publică modul în care se fac testările şi este nevoie de efectuarea cât mai multor teste. Streinu Cercel consideră că autorităţile nu trebuie să aştepte ca spitalele să fie luate cu asalt de bolnavii aflaţi în stare gravă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Vreau să vă dau o  informaţie pentru ziua de astăzi. Pentru ziua de astăzi, numărul de teste care au fost duse la laboratoarele care fac teste de tip PCR a fost la jumătate din capacitatea noastră de testare pe teritoriul României, ceea ce înseamnă că nu au fost solicitate mai multe”, a afirmat Adrian Streinu Cercel sâmbătă, la Antena3.
 
El consideră că, în momentul de faţă, noi ca naţiune nu prea înţelegem ce se întâmplă, respectiv nu înţelege termenul de pandemie.
”Zonele galbene, roşii nu mai există, virusul este peste tot şi noi dacă vrem să închidem aceste focare trebuie să ştim unde sunt focarele respective şi să predictăm unde sunt acele focare, în aşa fel încât să putem interveni” a declarat Adrian Streinu Cercel.
Acesta spune că a propus o replicare a proiectului de la Bucureşti, unde se intenţionează testarea în masă,  la nivelul tuturor judeţelor. 
„Sunt două tipuri de teste: teste aşa-zise rapide pentru decelarea anticorpilor şi care spun că persoana respectivă a trecut prin infecţie şi nu mai reprezintă un pericol din punctul de vedere al sănătăţii publice şi sunt alte teste, de timp antigen, care sunt teste rapide şi care arată prezenţa virusului în circulaţie în acest moment. Ai, practic, două imagini: o imagine de ce a fost şi o imagine de ce va fi, ştii unde să acţionezi. Nu facem acest lucru, înseamnă că vom sta cu mâinile în sân şi vom aştepta la nivel de spitale să vină pacienţii cu forme severe” a adăugat Adrian Streinu Cercel. 
Acesta a precizat că numărul de teste realizat sâmbătă la nivel naţional a fost la jumătate din capacitatea de testare a României. 
„Noi facem o capacitate de testare care este mulţumitoare în momentul de faţă şi urmează ca în următoarele săptămâni să ne ducem către 8000 de teste pe zi, dar pentru a se face aceste 8000 de teste pe zi cineva trebuie să le solicite, dacă nu se solicită, nu se recoltează, dacă nu se recoltează nu se efectuează”,  a mai spus medicul. 
Streinu Cercel a declarat că ţine de politica de sănătate publică decizia privind testarea. 
„Ceea ce vreau să vă spun este că România este cu mut înaintea altor ţări din Europa din acest punct de vedere. (...) Este modul de gândire al unei politici de sănătate publică dar nu se înţelege că în momentul de faţă suntem în pandemie, repet, pandemie. Dacă vrem  să fim deştepţi trebuie să fim deştepţi şi atunci specialiştii trebuie să aibă un cuvânt clar de spus să decidă politica de sănătate publică. Problema este că noi trebuie să înţelegem  dată pentru totdeauna că noi nu trebuie să lăsăm oamenii să se îmbolnăvească. Ce e aşa de complicat?” consideră Cercel.
Streinu-Cercel mai susţine că a propus încă din februarie închiderea graniţelor , dar acest lucru nu s-a întâmplat.
El a constatat „cu stupoare” că România exportă forţă de muncă în zone unde există focare de coronavirus, întrebându-se, în acest context, cum sunt protejaţi aceşti oameni.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.