Cele aproximativ 170 de mii de sticle cu agheasmă mare pregătite în Ajunul Bobotezei pentru credincioşii constănţeni au fost recuperate din Portul Tomis luni seară, după ce acestea fuseseră acoperite cu zăpadă şi îngheţaseră, urmând să fie distribuite parohiilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ultimele PET-uri cu agheasmă mare, din cele aproximativ 170.000 pregătite în Ajunul Bobotezei pentru credincioşii constănţeni, au fost recuperate din Portul Turistic Tomis luni seară, în jurul orei 22.00, potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei Tomisului.

Acţiunea de recuperare a început luni dimineaţă, după ce zona a ieşit de sub avertizarea cod portocaliu de viscol.

FOTO: Arhiepiscopia Tomisului
FOTO: Arhiepiscopia Tomisului

“La acţiune au participat angajaţi ai Arhiepiscopiei Tomisului, credincioşi voluntari şi seminarişti ce beneficiază de burse de şcolarizare din partea Arhiepiscopiei. Aceştia provin din familii defavorizate şi sunt încurajaţi să dezvolte spiritul de voluntariat, ajutorul dat la recuperarea PET-urilor fiind o activitate extraşcolară voluntară”, se arată în comunicatul Arhiepiscopiei Tomisului.

Sticlele au fost depozitate la sediul Arhiepiscopiei Tomisului şi la Catedrala Arhiepiscopală ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”,  pentru a fi date credincioşilor care n-au putut ajunge la slujba de Bobotează din cauza viscolului.

Începând de marţi, o parte din PET-uri vor fi distribuite şi parohiilor din cuprinsul Arhiepiscopiei, tot pentru credincioşii care n-au putut ajunge la slujba de Bobotează.

Cele 170 de mii de sticle cu agheasma mare, sfinţite de Arhiepiscopul Tomisului, au fost aşezate în formă de cruce, de joi seară, în Portul Tomis, pentru ca toţi credincioşii să le poată lua după încheierea ceremoniilor religioase. Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile acestea au îngheţat.

Agheasma mare este folosită de către credincioşi în timpul Praznicului Botezului Domnului, din Ajun (5 Ianuarie) până la Odovania Botezului Domnului (14 ianuarie), a mai precizat sursa citată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.