Serviciile de intelligence şi de securitate se confruntă cu o serie de actori şi forţe care tind să schimbe jocul, existând pericole amplificate de tehnica de supraveghere, de comunicarea criptată, de printarea 3D, bioinginerie şi de reţelele sociale care pot fi exploatate de grupuri ostile, este concluzia specialiştilor care au participat conferinţa internaţională "Intelligence in the Knowledge Society”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La conferinţa internaţională "Intelligence in the Knowledge Society”, organizată la Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul”, au venit unii dintre cei mai importanţi ofiţeri ai serviciilor secrete din lume, care au identificat ca principale vulnerabilităţi tehnica de supraveghere, comunicarea criptată, printarea 3D, bioingineria şi reţelele sociale.

"Serviciile de intelligence şi de securitate se confruntă cu o serie de actori şi forţe care tind să schimbe jocul. Avem pericole potenţate de tehnica de supraveghere, comunicarea criptată, printarea 3D, bioinginerie, reţele sociale ce pot fi exploatate de grupuri ostile. Agresiuni imposibil de atribuit, fluxuri de imigranţi impredictibile, organizaţii teroriste susţinute de state eşuate, o nouă dinamică a mişcărilor sociale. Sunt tot atâtea provocări atipice pe care le au de rezolvat autorităţile naţionale, serviciile de securitate şi de intelligence şi naţiunile, în general”, arată Serviciul Român de Informaţii.

O altă vulnerabilitate identificată este volatilitatea economică accentuată şi de împuţinarea resurselor şi adâncirea diferenţelor dintre bogaţi şi săraci.

"Vectorii de putere, fie cei statali, fie non-statali, încep să recurgă la instrumente noi şi complexe: cetăţenie activă, o colectivitate cu noi puteri, militarizarea identităţii, o (r)evoluţie a gândirii colective”, mai arată SRI.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.