Medicul specialist de ortopedie-traumatologie Mădălin Claudiu Vasile este noul director medical al Spitalului Judeţean Buzău. Numirea vine la mai puţin de o lună de la decesul medicului Ştefania Szabo.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Conform unui comunicat de presă, noul director medical a fost numit prin dispoziţia managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău.

Dr. Vasile Mădălin Claudiu este medic specialist ortopedie şi traumatologie, angajat al spitalului din anul 2022. El a absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti, iar rezidenţiatul l-a făcut la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, sub îndrumarea prof. univ. dr. Gheorghe Popescu.

În calitate de director medical, dr. Vasile Mădălin Claudiu îşi propune asigurarea continuităţii şi calităţii activităţii curente a spitalului – optimizarea fluxurilor de lucru, coordonarea eficientă a personalului medical, monitorizarea respectării protocoalelor medicale şi standardelor de calitate, atragerea şi consolidarea personalului medical pe specialităţile deficitare – U.P.U, Cardiologie, Oncologie, Neurologie, O.R.L, Diabet Nutriţie şi Boli Metabolice, Radiologie şi Imagistică Medicală, prin politici de recrutare şi motivare a medicilor tineri şi cu experienţă, pentru a răspunde cerinţelor tot mai mari ale pacienţilor, precum şi îmbunătăţirea relaţiei medic–pacient şi a calităţii actului medical – implementarea de programe de comunicare eficientă cu pacienţii, reducerea timpilor de aşteptare, creşterea satisfacţiei pacienţilor şi susţinerea unei colaborări active între secţiile şi compartimentele spitalului.

Pe lângă activităţile administrative pe care le implică funcţia de director medical, dr. Mădălin Vasile va continua să profeseze pe secţia Ortopedie. De asemenea, îşi va păstra programul de 5-6 gărzi pe lună.

Numirea sa vine la mai puţin de o lună de la decesul fostului director medical, Ştefania Szabo, care a fost găsită, în 28 octombrie, decedată în camera de gardă. Ştefania Szabo avea 37 de ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.