Mai multe spitale şi centre de recuperare din nouă judeţe şi din Capitală vor fi modernizate, dotate cu echipamente medicale de ultimă generaţie şi eficientizate energetic, a anunţat, sâmbătă, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş. Potrivit ministrului, în această săptămână, au fost încheiate 15 contracte în valoare de 742 milioane lei pentru acest tip de unităţi spitaliceşti „adesea ignorate”.
„Infrastructura de recuperare medicală va primi în sfârşit ce merită. Vorbim de cea mai mare investiţie din ultimii ani în acest segment esenţial al sănătăţii, adesea ignorat, deşi exact aici, în centrele de recuperare, începe drumul real spre viaţa de după boală. Investim în spitale din Cluj, Bihor, Constanţa, Bucureşti, Harghita, Prahova, Argeş, Galaţi, Botoşani şi Arad, care vor putea primi peste 260.000 pacienţi anual”, afirmă ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.
Potrivit demnitarului, investiţiile vor asigura dotarea acestor unităţi cu echipamente medicale de ultimă generaţie şi implementarea standardelor de eficienţă energetică nZEB.
Proiectele includ dezvoltarea serviciilor de recuperare neuropsihomotorie pentru copii, modernizarea centrelor de balneologie şi recuperare medicală, precum şi extinderea şi reabilitarea infrastructurii existente, adaugă ministrul.
„Este o investiţie în capacitatea României de a oferi tratamente de calitate după ce viaţa a fost deja dată peste cap..fie de un accident, o boală gravă sau o intervenţie chirurgicală majoră”, mai spune ministrul Marcel Boloş.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.