Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a trimis, duminică, Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii pentru a verifica situaţia de la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Sapoca, unde un pacient internat a ucis patru oameni şi a rănit alţi nouă. ”Dacă este neglijenţă, vom acţiona în consecinţă", a transmis Sorina Pintea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, a decis trimiterea de urgenţă a Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii pentru a verifica situaţia de la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Sapoca. Din informaţiile primite de Ministerul Sănătaţii de la Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă şi de la conducerea Spitalului, în jurul orei 3:30 în această dimineaţă, unul dintre pacienţii internaţi în secţia de psihiatrie acuţi, aflat în salonul cu regim normal, a luat un stativ de perfuzii şi a lovit în zona capului pacienţii din salonul său şi din unul dintre cele alăturate, unde erau internate femei. În urma agresiunii, au fost 13 victime: 4 pacienţi au decedat (3 au decedat pe loc, iar unul după ce a fost transportat la UPU Spitalul Judeţean Buzău), 3 pacienţi sunt răniţi cu traumatisme cranio-cerebrale majore şi 6 pacienţi au traumatisme cranio-cerebrale/ faciale minore”, a transmis Ministerul Sănătăţii, duminică, printr-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că cei 6 pacienţi care au traumatisme craniene minore şi faciale vor rămâne deocamdată în UPU Buzău.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, în tura din noaptea trecută, în pavilionul în care s-a întâmplat tragedia au fost un medic şi şapte asistenţi, 3 infirmiere şi 2 muncitori pentru supraveghere bolnavi psihici periculoşi.

”Managerul unităţii medicale a declarat că agresorul era internat pentru probleme cu alcoolul şi a lovit victimele fără ca acestea să apuce să ceară ajutor”, a mai transmis Minusterul Sănătăţii.

Ultima victimă care a fost rănită s-a trezit şi a reuşit să alerteze personalul medical.

"Am cerut o verificare amănunţită şi rapidă Corpului de Control. Dacă este neglijenţă, vom acţiona în consecinţă", a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.