MInistrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a declarat, joi, despre o posibilă revenire a examenelor de treaptă, că nu se gândeşte a două examene de treaptă, dar se gândeşte la o adaptare a accesului în învăţământul liceal, iar aceste lucruri sunt deja reflectate în draftul legii învăţământului preuniversitar, care va fi făcut public.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întrebat dacă se ia în calcul revenirea la examenele de treaptă, Ministrul Educaţiei a afirmat că examenele de treaptă erau două, pentru acces în clasa a 9 a şi pentru acces în clasa 11 a. 

”Nu ne gândim la două examene de treaptă, dar ne gândim la o adaptare a accesului în învăţământul liceal. Aceste lucruri sunt deja reflectate în draftul legii învăţământului preuniversitar, care va fi făcut public. Atunci veţi vedea şi soluţiile pe care le propun. Soluţiile schimbă puţin, îmbunătăţesc această modalitate de acces în liceu, a declarat ministrul Educaţiei, la sediul ministerului. 

El a precizat că ”este clar că avem nevoie în şcoli de persoane cu dublă competenţă, orientare şcolară şi asistenţă psihopedagogică”. 

”Noul proiect al legii va obliga la existenţa unui consilier cu dublă competenţă, în fiecare şcoală, dacă sunt mai puţin de 500 de elevi, iar în şcolile cu peste 500 de elevi vor fi doi astfel de consilieri. 

”Problema este a resursei umane calificate care să fie angajată. Legea îşi doreşte să regleze acest aspect al orientării şcolare, extrem de important”, a spus ministrul, arătând că în alte ţări, şcoala este obligată să dea elevului recomandări, dar nu este obligat să ţină cont de ele. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.