Spitalul Judeţean Buzău scoate la concurs 115 posturi pentru personal mediu şi 20 de posturi pentru medici, în mai multe secţii fiind deficit major de personal, deşi unitatea spitalicească organizează periodic concursuri de angajare. Pe de altă parte, managerul SJU Buzău anunţă că a dispus o serie de măsuri, ”fiind drastic cu cei care vorbesc toată ziua la telefon” sau cu cei ”care stau degeaba pe secţii”, în opinia sa, cadrele medicale neputând să mai ridice problema salariilor mici, întrucât primesc bani ”ca la privat sau chiar mai mult”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit managerului Spitalului Judeţean Buzău, Claudiu Damian, în perioada următoare, cea mai mare unitate spitalicească din judeţ va scoate la concurs 115 posturi pentru asistenţi, brancardieri, îngrijitoare şi 20 de posturi pentru medici.

”Sunt unele secţii cu deficit accentuat de medici, de exemplu la UPU, nu avem medici specialişti suficienţi, la Interne unde din cinci medici am rămas cu doi, la Oncologie avem un medic, la Infecţioase doi, la Dermato Venerice doar un medic. De asemenea, deficit de asistenţi şi infirmiere avem la Neurologie, la Cardiologie şi la Pediatrie”, a explicat Damian.

Sursa citată a adăugat că sunt aşteptaţi la concurs toţi cei care ”vor să muncească, să facă parte din echipa spitalului şi care nu vor să tragă mâţa de coadă”.

Pe de altă parte, şeful SJU Buzău, Claudiu Damian, a declarat că în ultima săptămână a stat de vorbă cu cadrele medicale, spunându-le că, dacă până acum aveau o scuză că primesc salarii mici, acum, când salariile le-au fost majorate, fiindu-le onorate cererile, trebuie să aibă atitudinea corectă faţă de pacienţi şi să şi respecte ”ca la carte” fişa postului.

”Ţinând cont de noile reglementări salariale, de faptul că în 2016 au fost trei ordonanţe şi o lege prin care li s-au dat drepturile băneşti solicitate de zeci de ani nu mai pot spune acum că nu sunt motivaţi. La stat salariile sunt acum aproape ca la privat sau chiar mai mari, trebuie să conştientizeze acest lucru. Aşteptările mele şi ale pacienţilor sunt mai mari acum, comportamentul lor faţă de aceştia trebuie să fie ca la carte, fără abateri, de fapt să respecte fişa postului”, a spus managerul.

El a adăugat că este mai ”drastic cu cei care vorbesc toată ziua la telefon”, dar şi că nu mai permite să găsească angajaţi ai spitalului ”stând degeaba pe secţii”.

”În unele secţii, programul este de şase ore, în altele de şapte, în altele de opt ore, e o activitate intensă, dar timpul e redus, se pot concentra. Vreau să facă cinste spitalului şi cetăţenilor care au dreptate de multe ori cu ce ne reclamă .dacă nu putem imediat, măcar pe termen mediu să găsim o rezolvare a acestor probleme care ne sunt reclamate de oamenii care ajung la spital”, a mai spus Damian.

El a adăugat că, în acest moment, un medic primar la UPU care face gărzi ajunge să câştige 10 000 lei net pe lună iar o asistentă cu studii superioare şi vechime, în aceeaşi secţie, încasează lunar un salariu de 5.000 de lei. În celelalte secţii, media salariilor ar fi de 2.500 de lei lunar, plus bonuri de masă şi alte facilităţi care decurg din contractul de muncă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.