Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti (CNAB) anunţă că miercuri pot fi înregistrate întârzieri de până la 30 de minute din cauza operaţiunilor de degivrare a aeronavelor înainte de decolare. Traficul feroviar este deschis, miercuri, pe toate magistralele, circulaţia trenurilor fiind, însă, adaptată la condiţiile meteo nefavorabile. Un număr redus de trenuri înregistrează întârzieri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI CFR: Întârzieri ale trenurilor din cauza circulaţiei în condiţii de iarnă; toate magistralele de cale ferată sunt deschise

Potrivit CNAB, operarea aeronavelor se face în condiţii de iarnă.

"Se degivrează aeronavele înainte de decolare, ceea ce poate conduce la întârzieri de până la 30 de minute", anunţă compania.

De asemenea, se intervine constant pentru deszăpezire la piste, platforme şi căi de rulare.

Până la acestă oră nu sunt curse anulate.

Şaptesprezece judeţe sunt, miercuri, până la ora 20.00, sub cod galben de ninsori viscolite, depuneri de zăpadă, gheaţă şi intensificări ale vântului. În plus, de miercuri seară până vineri dimineaţă, vremea va fi deosebit de rece în toată ţara, iar în sud-est vântul va continua să aibă intensificări, spulberând zăpada.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.