Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) anunţă, marţi, că a sesizat DIICOT cu privire la conducerea Academiei de Poliţie, pe care o acuză de abuz în serviciu şi fals intelectual.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) a sesizat, marţi, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism împotriva fostului rector al Academiei de Poliţie” A. I. Cuza”, Claudiu-Ştefan Chindiş, precum şi împotriva tuturor factorilor de conducere ai instituţiei de învăţământ pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de abuz în serviciu, constând în aceea că, în mod nelegal şi abuziv, au permis ca studenţii instituţiei pe care o conduce să primească «mâncare stricată» şi fals intelectual,  constând în aceea că, cu ştiinţă, «au încercat să ascundă adevărul prin declararea neadevărată a numărului real al studenţilor intoxicaţi în data de 14.11.2023, începând cu ora 20:30»”, anunţă, marţi, sindicaliştii într-un comunicat de presă.

Aceştia reclamă condiţii de penitenciare în Academia de Poliţie.

”Mâncarea, condiţiile de cazare şi supraaglomerarea fac din Academia de Poliţie ”A. I. Cuza” cea mai mare puşcărie din România, instituţie de învăţământ măcinată de-a lungul anilor de corupţie, hărţuire sexuală, limbaj suburban şi abuzuri”, au mai transmis sindicaliştii.

Aceştia susţin că Academia de Poliţie ”a creat mai multe probleme în societatea românească decât interlopii României (plagiate la comandă, ameninţări cu moartea, scandaluri sexuale)”.

”Modul bolnav de a conduce Academia de Poliţie ”A. I. Cuza” ca pe un penitenciar din lumea a treia, cu abuzuri la ordinea zilei, îi pot determina pe viitorii poliţiştii, jandarmi, pompieri, poliţişti de penitenciare să considere că abuzarea cetăţeanului reprezintă o normalitate, atâta timp cat 3-4 ani aceşti tineri sunt cazaţi în condiţii inumane, sunt hrăniţi cu mâncare alterată şi învaţă în condiţii similare deţinuţilor din puşcăriile pline de gândaci, şobolani şi ploşniţe ale României”, se mai arată în comunicatul de presă transmis de sindicalişti.

Potrivit documentului, condiţiile din căminele studenţeşti ale Academiei de Poliţie ar surprinde şi oficialii Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante (CPT) familiarizaţi cu realitatea dezastruoasă din penitenciare.

”Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) solicită ministrului de interne Cătălin Predoiu  să ia măsuri urgente de remediere a problemelor cronice din Academia de Poliţie ”A. I. Cuza”, întrucât cetăţeanul român are nevoie de ofiţeri sănătoşi şi apţi, care să poată asigura în mod echilibrat şi responsabil ordinea publică şi siguranţa naţională”, se mai arată în comunicat.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.