Sindicatele angajaţilor Bibliotecii Naţionale a României şi ai Bibliotecii Academiei Române anunţă că vor protesta, marţi, în faţa Ministerului Culturii, nemulţumiţi că salariile lor sunt mai mici faţă de angajaţii celorlalte biblioteci. ”Solicităm Guvernului României şi Ministerului Culturii să iniţieze şi să dispună măsurile legislative necesare şi juste pentru eliminarea discriminării create, precizând că impactul financiar este mic şi se raportează la un număr de aproximativ 400 de angajaţi, cumulat, din cele două biblioteci naţionale”, afirmă sindicaliştii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Blocul Naţional Sindical (BNS) informează, prin Federaţia Sindicatelor din Instituţiile de Cultură (FSIC), că Sindicatul Bibliotecii Naţionale a României (SBNR) şi Sindicatul Bibliotecii Academiei Române (SLIBAR) vor organiza, marţi, între orele 12.00 şi 14.00, o acţiune de protest în faţa Ministerului Culturii, pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de nivelul salariilor angajaţilor din cele două instituţii.

”Scopul protestului este de a atrage atenţia autorităţilor asupra nemulţumirii lucrătorilor din cele două biblioteci cu statut de bibliotecă naţională, faţă de politicile salariale discriminatorii comparativ cu bibliotecile centrale universitare, care prin majorările salariale instituite de Guvern (prin OUG nr. 57/2023) şi acordate doar bibliotecilor din sistemul de învăţământ, au creat o mare inechitate şi nedreptate”, se arată într-un comunicat de presă transmis joi.

Conform sursei citate, toate aceste biblioteci se află în conformitate cu Legea nr. 153/2017, Legea salarizării unitare, pe aceeaşi Anexă şi grilă de salarizare. Biblioteca Naţională a României şi Biblioteca Academiei Române au funcţii specifice care presupun atribuţii instituţionale superioare bibliotecilor centrale universitare.

”Angajaţii celor două intituţii solicită cu celeritate Ministerului Culturii şi Guvernului României să facă dreptate prin eliminarea inechităţii şi a discriminării create şi să acorde aceleaşi majorări salariale şi angajaţilor celor două biblioteci naţionale. Numărul specialiştilor din cele două instituţii este în continuă scădere prin migrarea personalului către instituţii cu salarii mai atractive”, afirmă sindicaliştii.

Aceştia arată că, potrivit Legii nr. 334/2002 – Legea bibliotecilor, Art. 10, ”Sistemul naţional de biblioteci, în raport cu funcţiile şi atribuţiile acestora, este structurat astfel: Biblioteca Naţională a României; Biblioteca Academiei Române; biblioteci universitare; biblioteci specializate; biblioteci publice; biblioteci şcolare”.

”De aici rezultă că Biblioteca Naţională a României şi Biblioteca Academiei Române ocupă primele două poziţii în ierarhia Sistemul naţional de biblioteci prin funcţiile pe care le deţin, însă cu salarii mult mai mici chiar şi decât ale angajaţilor din bibliotecile şcolare. Conform Legii 334/2002 (Legea bibliotecilor), republicată, cu modificările ulterioare, Biblioteca Naţională a României este instituţie de rang naţional, coordonator metodologic al bibliotecilor din sistem, care are misiune de a organiza, la nivel central, Depozitul Legal, principală sursă documentară în ceea ce priveşte cunoaşterea culturii şi civilizaţiei româneşti, bibliotecile centrale universitare fiind doar beneficiare ale depozitului legal. Reiterăm faptul că Biblioteca Naţională a României şi Biblioteca Academiei Române păstrează memoria documentară a ţării, cu atribuţii instituţionale superioare bibliotecilor centrale universitare”, spun reprezentanţii bibliotecarilor.

Conform acestora, Biblioteca Naţională a României, instituţie unică la nivel naţional şi unica bibliotecă din subordinea Ministerului Culturii, gestionează şi valorifică cel mai mare volum de publicaţii din România, prin Legea Depozitului Legal. Instituţie patrimonială complexă şi reper cultural fundamental, Biblioteca Naţională a României reprezintă singura sursă documentară pentru cunoaşterea culturii naţionale, fiind un promotor al culturii, oferind un loc de întâlnire şi o arenă pentru discursul public, prin organizarea unor evenimente de anvergură, menite să diversifice oferta cultural-artistică, educaţională, ştiinţifică şi profesională locală şi naţională, punte între societatea românească şi cultura scrisă, contribuind creativ la îmbogăţirea sa spirituală şi la "România educată".

În plus, Centrul Naţional ISBN-ISSN-CIP din cadrul Bibliotecii Naţionale a României este unica reprezentanţă din România a Agenţiei Internaţionale ISBN, ISMN precum şi a Centrului Naţional ISSN şi promovează producţia editorială din România în baze de date internaţionale, referenţiale ale domeniului.

”Ambele instituţii culturale sprijină procesul de învăţământ superior şi de cercetare, promovează imaginea României în lume, deţin un rol esenţial în promovarea şi integrarea patrimoniului naţional românesc în Europa şi în lume, iar lipsa de bibliotecari specialişti ca urmare a salariilor neatractive constituie o gravă problemă cu consecinţe serioase în educarea tinerei generaţii. Atragem atenţia că nu oricine poate fi bibliotecar, este nevoie de cunoaştere, studii de specialitate, învăţare continuă şi multă dedicare. Solicităm Guvernului României şi Ministerului Culturii să iniţieze şi să dispună măsurile legislative necesare şi juste pentru eliminarea discriminării create, precizând că impactul financiar este mic şi se raportează la un număr de aproximativ 400 de angajaţi, cumulat, din cele două biblioteci naţionale”, se mai arată în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.