Sindicatul Naţional Finanţe Publice - SindFISC consideră că obiectivele asumate de Guvernul Bolojan nu pot fi realizate prin pedepsirea funcţionarilor din ANAF şi avertizează că angajaţii iau în calcul forme extreme de protest, inclusiv greva generală. Sindicaliştii susţin că pentru ca angajaţii ANAF să lupte eficient împotriva marii evaziuni fiscale şi să contribuie la o colectare mai bună, este nevoie de „motivarea adecvată” a acestora, de creşterea gradului de profesionalizare şi de asigurarea unor condiţii de muncă decente, inclusiv digitalizare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă al SindFISC, una dintre principalele direcţii asumate de Guvern, alături de combaterea evaziunii fiscale – obiectiv ce implică mai multe instituţii, inclusiv ANAF (prin DGAF) – este aceea de a realiza o mai bună colectare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor la bugetul statului. Activitatea de colectare şi inspecţie fiscală se desfăşoară, în principal, prin intermediul personalului ANAF.

„Diminuarea sporului pentru condiţii vătămătoare – singurul spor de care beneficiază această categorie de angajaţi, acordat pentru menţinerea unui nivel salarial cât de cât rezonabil – fără o eventuală compensare (soluţia susţinută de CNS Cartel ALFA fiind mutarea a 4 puncte procentuale CAS şi CASS din sarcina angajatului în cea a angajatorului) reprezintă o măsură cinică, percepută de protestatari drept o adevărată pedeapsă pentru personalul ANAF”, consideră sindicaliştii.

Sindicatul Naţional Finanţe publice Sind FISC consideră că, dacă se doreşte ca angajaţii ANAF să lupte eficient împotriva marii evaziuni fiscale şi să contribuie la o colectare mai bună, acest lucru se poate obţine doar prin motivarea adecvată a personalului, creşterea gradului de profesionalizare şi asigurarea unor condiţii de muncă decente, inclusiv digitalizare.

„Numai astfel rezultatele vor fi pe măsura aşteptărilor. Atâta vreme cât politicienii nu şi-au dorit niciodată un ANAF puternic, depolitizat, independent şi cu personal foarte bine pregătit – probabil conştienţi că ar putea fi vizaţi de acţiunile instituţiei – bugetul statului a fost văduvit anual de sume importante. Pentru a acoperi nevoile tot mai mari ale societăţii, toate guvernele au apelat constant la împrumuturi împovărătoare, care au adâncit dezechilibrul dintre venituri şi cheltuieli”, afirmă sindicaliştii.

Aceştia susţin că, în locul stigmatizării angajaţilor şi a instituţiei ANAF, în aceste „momente de răscruce”, este nevoie, „mai mult ca oricând”, de recunoaşterea importanţei sociale a ANAF, a muncii angajaţilor săi şi de respectul cuvenit acestora. 

„ANAF a demonstrat mereu că este o instituţie rezilientă, cu oameni dedicaţi meseriei lor. Aceste lucruri le solicită, de altfel, toţi cei care, de patru zile, prin protestele spontane derulate în întreaga ţară, trag semnale de alarmă. Suntem mandataţi să informăm opinia publică că, în cazul în care aceste aspecte nu vor fi tratate cu responsabilitate de decidenţi, finanţiştii vor declanşa, prin intermediul organizaţiilor sindicale, proteste care pot culmina cu acţiuni de grevă generală”, afirmă Sind FISC.

Potrivit sursei citate, trei din cele patru organizaţii sindicale reprezentative la nivelul sistemului instituţional al Ministerului Finanţelor au agreat deja stabilirea unui program comun de acţiuni sindicale. 

„Aşteptăm răspunsul celei de-a patra organizaţii şi vom prezenta public, în cel mai scurt timp, calendarul detaliat”, afirmă Nicolae-Liviu Toader, preşedintele SindFISC.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.