Numărul participanţilor la protestul de la Braşov s-a dublat în ultima oră, iar protestatarii au pornit în marş din Piaţa Sfatului şi au coborât pe strada Mureşenilor, apoi pe bulevardul Eroilor şi Centrul Civic, urmând să se întoarcă la Prefectură.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La Braşov, protestul a început la ora 17.00, când în faţa Prefecturii s-au adunat câteva sute de oameni, dar apoi numărul celor care au ieşit în stradă a crescut rapid, la ora transmiterii acestei ştiri depăşind 8.000.

Protestatarii au urcat în Piaţa Sfatului, unde este sediul PSD şi au strigat "Hoţii", după care au coborât pe strada Mureşenilor şi au continuat marşul pe bulevardul Eroilor, pe lângă Parcul Central. Nu s-au oprit la Prefectură şi au continuat să mărşăluiască pe 15 Noiembrie spre Centrul Civic şi se îndreaptă spre Calea Bucureşti.  

Protestatarii au adus cu ei pancarte pe care se poate citi: "Dragnea nu uita, te aşteaptă DNA“, "PSD - Ciuma Roşie“, "Trebuie să ieşim toţi ca să scăpăm de mafioţi“.

Unele mesaje sunt adresate direct liderilor PSD Braşov., între care fostului prefect de Braşov şi preşedinte al PSD Braşov, Mihai Mohaci: "Mohaci, nu fii complicele tâlharilor!“. Demisionează din PSD“.

Manifestanţii au spus că ei nu vor demisia Guvernului, ci retragerea actelor normative vizând justiţia, adoptate, marţi noapte, de Executiv.

"Noi nu cerem demisia Guvernului, ci retragerea ordonanţei privind modificarea codurilor penale şi a proiectului de lege privind graţierea", a spus unul dintre protestatari, care a vorbit la megafon.

Pe pancartele purtate de către manifestanţi se mai poate citi: "Noaptea, ca hoţii! Ajunge!". Protestatarii scandează lozinci cum ar fi: "Săriţi cu toţii şi spuneţi tare că România nu e de vânzare" şi "Suntem scârbiţi de aceşti hoţi".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.