ŞI angajaţii Direcţiei de Finanţe Buzău protestează, marţi, pentru a doua zi consecutiv, faţă de proiectul legii salarizării. În prima parte a zilei, activitatea instituţiei a decurs normal, fără ca funcţionarii să-şi întrerupă activitatea, dar ulterior aceştia au decis să se solidarizeze cu colegii din ţară care au declanşat noi acţiuni sindicale şi au ieşit din birouri protestând în faţa instituţiilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit  liderului de sindicat al finanţiştilor buzoieni, Adrian Radu, marţi funcţionarii instituţiei au decis să protesteze, fiind astfel solidari cu colegii lor din ţară, care au declanşat proteste spontane şi marţi, pentru a doua zi consecutiv, nemulţumiţi de proiectul legii salarizării.

”Din păcate, suntem din nou în stradă, protestăm faţă de ignoranţa factorilor decizionali. Vrem sa lucrăm, însă aşa nu se mai poate. Azi au solidarizat cu ceilalti colegi din ţară. Am incercat să asigurăm un ghiseu pentru că nu vrem să ne batem joc de agenţii  economici, de contribuabili. Activitatea decurge foarte greoi, sunt cozi imense. Restul colegilor din Finanţe Buzău sunt aici, la protest, noi ca sindicat nu mai putem controla aceste evenimente, dar guvernanţii trebuie să înţeleagă că nu ne putem desfăşura aşa activitatea şi nu suntem de acord cu scăderile salariale”, a declarat Radu.

Un alt angajat al Direcţiei de FInanţe, care protesta în faţa instituţiei, a spus că guvernanţii ”îi tratează cu dispreţ”.

”Nu vrea să ne asculte nimeni. Doleanţele noastre nu sunt cine ştie, dar ei ne tratează cu dispreţ, cred că suntem nişte persoane  neimportante şi nu vor să facă nimic să ne asigure condiţii bune de lucru şi salarii decente”, a spus finanţistul.

”Vrem să fim băgaţi în seamă, suntem principalul colector la bugfetul statului, ar fi bine să fim şi noi ascultaţi”, a spus un alt protestatar de la Buzău.

Proteste au loc marţi şi la Finanţele Publice din Galaţi, Arad, Timişoara, Craiova, Constanţa, Vaslui, Alba, Vrancea, angajaţii ieşind în faţa sediilor instituţiilor şi întrerupând programul cu publicul, nemulţumiţi de salarii.

Câteva mii de salariaţi din direcţiile de finanţe publice au declanşat un protest spontan, luni dimineaţă, nemulţumiţi de proiectul legii salarizării, iar protestul s-a extins rapid în toată ţara, la direcţiile de finanţe din unele oraşe activitatea fiind oprită total. În multe oraşe, activitatea administraţiilor finanţelor publice a fost blocată în totalitate, angajaţii protestând fie în holurile instituţiilor, fie în faţa sediilor acestora.

De asemenea, câteva sute de salariaţi au protestat în faţa Ministerului Finanţelor. Şi angajaţii direcţiilor de taxe şi impozite din primăriile sectoarelor 2, 3, 4, 6 au oprit lucrul, în semn de solidaritate cu salariaţii din Finanţe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.