Serviciul public de salubrizare pentru Sectorul 5, care din anul 2012 era asigurat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, (CGMB) din lipsă de fonduri, revine din luna octombrie în sarcina Consiliului Local Sector 5, primarul Daniel Florea spunând că vor fi începute procedurile de licitaţie, dar nu ştie ce sumă va fi alocată pentru acest serviciu, sperând să nu fie mai mare decât cea pe care în prezent o plăteşte Primăria Capitalei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat în şedinţa de joi ca, începând cu data de 15 octombrie, competenţele privind înfiinţarea, organizarea, atribuirea şi derularea activităţilor serviciului public de salubrizare în sectorul 5, preluate de CGMB în anul 2012, revin Consiliului Local Sector 5.

Primarul Sectorului 5, Daniel Florea, a declarat înainte de votarea proiectului că din 15 octombrie ar trebui ca sectorul 5 să pornească salubrizarea cu totul, ceea ce înseamnă că până atunci ar trebui derulate toate procedurile legale, astfel încât să poată fi asigurat acest serviciu.

“Vom demara procedurile de licitaţie, vom respecta în totalitate legea, nu pot să vă spun acum ce sumă vom aloca, fiindcă ea va izvorî în urma licitaţiei. Sperăm însă ca ea să nu fie mai mare decât cea pe care o cheltuieşte în prezent Primăria Generală”, a afirmat edilul de sector.

El a spus că speră să se constate îmbunătăţiri substanţiale şi că intenţionează să treacă în caietul de sarcini toate pretenţiile pe care autoritatea locală le are, în urma discuţiilor cu specialişti.

“Este extrem de important să nu mai avem acele terenuri care sunt, practic, depozite necontrolate de gunoi, să se poate interveni rapid când se întâmplă acest lucru, să facem contracte de salubrizare cu toţi cetăţenii pentru gunoiul menajer, astfel încât să nu se mai arunce pe domeniul public de către persoane care nu au contract şi aş vrea să nu mai avem probleme cu deszăpezirea”, a spus Florea.

Întrebat dacă vor exista taxe pentu cetăţeni, el a spus că a existat o asemenea idee, dar nu a luat în calcul acest lucru, neştiind care va fi, lunar, valoarea contractului. “Cred că putem suporta această sumă, dar vom lua şi asemenea măsuri dacă va fi nevoie”, a spus edilul.

Întrebat dacă există bani pentru susţinerea accestui serviciu, primarul a spus că legal este ca acest serviciu să fie la sector, iar el este obligat să ia toate măsurile şi asta va face.

Potrivit contractului încredinţat de CGMB către Romprest pentru sectorul 5, salubrizarea stradală costă lunar peste 760.000 de euro pe timpul verii, iar pe timp de iarnă aproape 2,5 milioane de euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.