Senatorii au votat miercuri pentru revocarea lui Florinel Butnaru din funcţia de preşedinte al Consiliului de monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Luni, Senatul respinsese raportul de activitate al Consiliului pe anul 2019.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Au fost 89 de voturi „pentru” revocarea lui Florinel Butnaru şi 13 abţineri.

În avizul Comisiei pentru drepturile omului a Senatului a propus revocarea lui Butnaru din această poziţie. 

„Analizând raportul de activitate, legislaţia în vigoare şi punctele de vedere exprimate de societatea civilă, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate a voturilor senatorilor prezenţi, respingerea raportului de activitate al Consiliului de monitorizare pe anul 2019. De asemenea, membrii comisiei au hotărât să sesizeze Biroul permanent al Senatului în vederea declanşării de îndată a procedurii de revocare din funcţie, în condiţiile articolului 14, alineatul 8, din Legea 8/2016 a preşedintelui, respectiv a domnului Florinel Butnaru, pentru neîndeplinirea atribuţiilor legale, precum şi pentru încălcarea prevederilor Legii 544/2001”, conform avizului comisiei respective.

Florinel Butnaru era preşedinte al Consiliului din 7 decembrie 2017.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.